Ţ****** F****
InculpatD***** G*** S***
Parte vătămatăÎn temeiul art. 396 alin. 3 Cpp rap. la art. 80 Cp, renun?ă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul Ţ.F. , pentru săvârşirea infracţiunilor de executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, faptă prevăzută şi pedepsită de art 92 alin. 2 din Legea 123/2012 şi furt, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. 1 şi alin. 3 din Codul penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p.. În baza art.81 al.1 Cp, aplică inculpatului un avertisment. În temeiul art. 81 al. 2 teza I Cp, prezintă inculpatului motivele de fapt care au determinat renunţarea la aplicarea pedepsei respectiv, infracţiunile săvârşite prezintă o gravitate redusă, dedusă din limitele de pedeapsă prevăzute în normele de încriminare, limite inferioare celei prevăzute de art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen., din valoarea mică a pagubei, la data săvârşirii faptelor, provocată patrimoniului părţii civile precum şi din timpul îndelungat scurs de la data săvârşirii infracţiunilor, aproximativ 3 ani, realitate care reduce în mod natural rezonanţa socială a acestora. În raport de persoana inculpatului reflectată în conduita avută anterior săvârşirii infracţiunilor, în concret, de lipsa antecedentelor penale, de realitatea potrivit căreia cu privire la acesta nu s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat, precum şi de posibilităţile sale reale de îndreptare, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia. În temeiul art. 81 al. 2 teza a-II-a Cp, atenţionează inculpatul asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni, respectiv conţinutului art. 80 al. 2 cp potrivit căruia ,, Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă faţă de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat.,, şi conţinutului art. 396 al. 2,4 cpp potrivit căruia ,,(2) Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. (4) Amânarea aplicării pedepsei se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 83 - 90 din Codul penal.,, În temeiul art. 25 C.p.p., art. 397 C.p.p., obligă inculpatul să plătească părţii civile D.G. S.A., suma de 3.491,01 lei cu titlu de despăgubiri. În temeiul art. 274 al 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronuntata prin punerea acesteia la dispozi?ia partilor ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei azi 08.07.2021.
Hotarare 1199/2021 din 08.07.2021Stabileşte termenul pentru pronunţarea hotărârii in limitele duratei prev. de art. 391 al.1 cpp, respectiv pentru data de 08.07.2021. Pronuntata prin punerea acesteia la dispozi?ia partilor ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 27.05.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.05.2021AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA 27.05.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.05.2021