B**** S***** V*******
ReclamantS* I** C* P****** S**
PârâtAdmite acţiunea în conflict individual de muncă formulată de reclamanta B**** S***** V*******, în contradictoriu cu pârâta S.C. IRE.CO PRODUCT SRL şi în consecinţă: Anulează decizia de încetare a contractului individual de muncă – concediere individuală cu preaviz nr. 91 din data de 22.04.2020 emisă de administratorul societăţii pârâte. Dispune reintegrarea reclamantei pe funcţia deţinută anterior încetării contractului individual de muncă. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat, de la data încetării contractului individual de muncă şi până la data reintegrării efective pe postul deţinut anterior. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Hunedoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 12 august 2020.
Hotarare 1087/2020 din 12.08.2020Amână pronunţarea pentru data de 12.08.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.08.2020În vederea audierii martorilor
Incheiere de sedinta din 30.06.2020În vederea citării reclamantei cu men?iunea la interogatoriu, precum şi pentru ca reprezentanta pârâtei să depună la dosar înscrisurile solicitate de instanţă
Incheiere de sedinta din 16.06.2020