C****** M****
ReclamantC****** G******* V*******
ReclamantI******* S*****
ReclamantC****** T***
PârâtIa act de faptul că părţile au achitat diferenţa de onorariu în cuantum de 1566 lei pentru d-nul expert Oprea Daniel, astfel cum li s-a pus în vedere la termenul anterior. Se revine cu adresă către expertul topo, pentru a completa raportul de expertiză, respectiv, să identifice şi să transpună în schiţă suprafeţele de 1000 mp şi 1400 mp în raport de înscrisurile existente în evidenţa Primăriei Merişani şi care au fost depuse la dosar. Menţine dispoziţia de prorogare a discutării raportului de expertiză întocmit de către expertul evaluator proprietăţi imobiliare, d-nul Horincar Dorel Vasile şi cererea de majorare a onoariului formulată de acesta, după depunerea completării raportului de expertiză specialitatea topografie. Amână judecarea cauzei la data de 10.03.2023 – completul 5-6, sala nr.1, ora 11,00 – pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit art. 229 alin. 1 raportat la art. 157 alin. 1 lit. i) Cod procedură civilă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Ianuarie 2023.
Incheiere de sedinta din 13.01.2023În temeiul disp.art.339 alin.2 Cod proc.civilă admite cererea formulată de d-nul expert Oprea Daniel şi dispune suplimentarea onorariului cu suma de 1566 lei, în sarcina părţilor. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să depună la dosar, pentru termenul ce va fi acordat, dovada achitării diferenţei de onorariu pentru expertul topo în cuantum de 783 lei. Pune în vedere pârâtului, prin apărător, să depună la dosar, pentru termenul ce va fi acordat, dovada achitării diferenţei de onorariu pentru expertul topo în cuantum de 783 lei. Se emite adresă către către Primaria Merisani pentru a comunica schitele aferente proceselor verbale de punere în posesie pentru terenul în suprafaţă de 1400 mp arabil intravilan şi terenul în suprafaţă de 1000 mp curţi construcţii menţionate în t.p. 101822/13.11.1997, autor Chiriţă Traian, precum şi pentru suprafaţele de 500 mp curţi construcţii şi 1080 mp teren arabil menţionate în tp nr.45412/05.07.1994 pe numele autorului Vlad Ion cu moştenitor Tudorache Mirela. Admite obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză specialitatea topografie, sens în care se revine cu adresă către expertul topo, pentru a completa raportul de expertiză, respectiv, să identifice şi să transpună în schiţă suprafaţele de 1000 mp şi 1400 mp în raport de înscrisurile existente în evidenţa Primăriei Merişani, urmând să efectueze demersuri în acest sens. Prorogă discutarea raportului de expertiză întocmit de către expertul evaluator proprietăţi imobiliare, d-nul Horincar Dorel Vasile şi cererea de majorare a onoarriului formulată de acesta, după depunerea completării raportului de expertiză specialitatea topografie. Amână judecarea cauzei la data de 13.01.2023 – completul 5-6, sala nr.1, ora 09,30 – pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit art. 229 alin. 1 raportat la art. 157 alin. 1 lit. i) Cod procedură civilă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Octombrie 2022
Incheiere de sedinta din 07.10.2022Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul pârâtului, privind acordarea unui nou termen de judecată pentru a-i da posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză specialitatea topografie, efectuat în cauză de către domnul expert Oprea Daniel, dat fiind faptul că acesta nu a fost depus la dosar în termenul prevăzut de art.336 alin.(1) Cod proc.civilă. Proroga discutarea cererii de suplimentare a onorariului formulate de către d-nul expert, la următorul termen de judecată. Se revine cu adresă către expertul evaluator proprietăţi imobiliare, d-nul Horincar Dorel Vasile, în vederea efectuării raportului de expertiză în cauză conform încheierii de admitere în principiu, cu menţiunea de a cita părţile, conform dispoziţiilor prevăzute de art. 335 din noul Cod de procedură civilă şi de a efectua şi a depune raportul de expertiză, conform art. 336 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă. Prorogă discutarea cererii reclamanţilor de emitere a adresei către Primăria Merişani, la termenul următor, după discutarea raportului de expertiză topo. Amână judecarea cauzei la data de 07.10.2022 – completul 5-6, sala nr.1, ora 11,00 – pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Iunie 2022.
Incheiere de sedinta din 03.06.2022Admite ca fiind întemeiate cererile formulate de reclamanţi şi experţii Oprea Daniel şi Horincar Dorel Vasile de acordare a unui nou termen pentru lipsa rapoartelor de expertiză. Se revine cu adresă către experţi în vederea efectuării lucrării şi se va lua legătura şi telefonic de către grefa instanţei. Amână judecarea cauzei ?i acordă termen la data de 03.06.2022, ora 11:00, completul C5-6, sala 1, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Martie 2022.
Incheiere de sedinta din 25.03.2022Încuviinţează cererea formulată în scris de expertul specialitatea topografie, Capatana George şi dispune înlocuirea acestuia, cu transferarea întregului onorariu. Numeşte expert specialitatea topografie, prin tragere la sorţi, pe domnul expert Oprea Daniel. Se emite adresă către noul expert în vederea efectuării raportului de expertiză, conform încheierii de admitere în principiu, cu menţiunea de a cita părţile, conform dispoziţiilor prevăzute de art. 335 din noul Cod de procedură civilă şi de a efectua şi a depune raportul de expertiză, conform art. 336 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă. Totodată, se emite adresă şi către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare şi Contabile din cadrul Tribunalului Argeş, pentru a se comunica numele expertului desemnat în cauză şi transferarea în contul acestuia a onorariului provizoriu în cuantum de provizoriu în cuantum de 800 lei care a fost achitat cu chitanţele nr.1927337608/1/05.07.2021 şi nr.1927461027/1/06.07.2021 eliberate de CEC Bank – Sucursala Piteşti. De asemenea, se revine cu adresă către expertul evaluator proprietăţi imobiliare, d-nul Horincar Dorel Vasile, în vederea efectuării raportului de expertiză în cauză conform încheierii de admitere în principiu, cu menţiunea de a cita părţile, conform dispoziţiilor prevăzute de art. 335 din noul Cod de procedură civilă şi de a efectua şi a depune raportul de expertiză, conform art. 336 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 25.03.2022 – completul 5-6, sala nr.1, ora 09,30 – pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2022.
Incheiere de sedinta din 14.01.2022Respinge cererea formulată de apărătorul reclamanţilor de înlocuire a expertului evaluator proprietăţi imobiliare. Se emit adrese către expertul specialitatea topografie, d-nul expert Căpăţână George Tiberius şi către expertul evaluator proprietăţi imobiliare, d-nul Horincar Dorel Vasile, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost desemnaţi să efectueze rapoartele de expertiză în cauză conform încheierii de admitere în principiu, cu menţiunea de a cita părţile, conform dispoziţiilor prevăzute de art. 335 din noul Cod de procedură civilă şi de a efectua şi a depune raportul de expertiză, conform art. 336 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă. Totodată, se emit adrese şi către Biroul Local de Expertize Tehnice din cadrul Tribunalului Argeş pentru a se comunica desemnarea ca expert în prezenta cauză a domnului Capatana George Tiberius şi către Biroul Local de Expertize Tehnice din cadrul Tribunalului Vâlcea pentru a se comunica desemnarea ca expert a domnului Horincar Dorel Vasile. Amână judecarea cauzei la data de 14.01.2022 – completul 5-6, sala nr.1, ora 09,30 – pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 19.11.2021Numeşte expert specialitatea topografie, prin tragere la sorţi, d-nul Căpăţână George Tiberius şi expert evaluator proprietăţi imobiliare pe d-nul Horincar Dorel Vasile. Stabileşte onorarii provizorii astfel: 800 lei pentru expertul specialitatea topografie ( 400 lei în sarcina reclamanţilor şi 400 lei în sarcina pârâtului) şi 800 lei pentru expertul evaluator proprietăţi imobiliare ( 400 lei în sarcina reclamanţilor şi 400 lei în sarcina pârâtului). Pune în vedere părţilor prin apărători să depună la dosar dovada achitării onorariilor provizorii pentru experţi, în termen de 5 zile de la încuviinţarea probei, potrivit dispoziţiilor art.331 alin.(3) Cod proc.civila, sub sancţiunea decăderii din probă. După depunerea dovezilor de achitare a onorariilor se vor emite adrese către experţii desemnaţi, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost desemnaţi să efectueze rapoartele de expertiză în cauză conform încheierii de admitere în principiu, cu menţiunea de a cita părţile, conform dispoziţiilor prevăzute de art. 335 din noul Cod de procedură civilă şi de a efectua şi a depune raportul de expertiză, conform art. 336 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, urmând a se stabili ulterior care dintre cei doi experţi să întocmească şi variantele de lotizare. Tot după depunerea la dosar a dovezilor de achitare a onorariilor provizorii, se va emite adresă şi către Biroul Local de Expertize Tehnice din cadrul Tribunalului Argeş pentru a se comunica desemnarea ca experti a domnului Capatana George Tiberius şi către Biroul Local de Expertize Tehnice din cadrul Tribunalului Vâlcea pentru a se comunica desemnarea ca experti a domnului Horincar Dorel Vasile, în prezenta cauză. Amână judecarea cauzei la data de 19.11.2021 – completul 5-6, sala nr.1, ora 09,30 – pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Iulie 2021
Incheiere de sedinta din 02.07.2021Constată deschisă succesiunea defunctului C T, decedat la data de 07 decembrie 2000 şi a defunctei C E, decedată la data de 11 august 2019, ambii cu ultimul domiciliu în com. Merişani, jud. Argeş. Constată că masa succesorală a defuncţilor se compune din: -terenurile situate în com. Merişani, satul Borleşti, jud. Argeş, menţionate în tilul de proprietate nr.101822/13.11.1997; - o casă de 54 mp constuită în 1928. Constată că moştenitori cu vocaţie succesorală concretă la suucesiunea defunţilor sunt: -C C, în calitate de fiu, (decedat cu moştenitorii: C M, C G V, I S), cu o cotă de 1/2 din masa succesorală; -Chiriţă Titu, în calitate de fiu, descendent de gradul 1, cu o cotă de 1/2 din masa succesorală. Fixează Tc la data de 02.07.2021, în vederea desemnării experţilor pentru identificare, evaluare şi lotizare bunuri. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 18.06.2021.
Incheiere de sedinta din 18.06.2021Admite părţilor proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat câte un martor. De asemenea, în raport de obiectul cauzei dedusă judecăţii, apreciază că şi proba cu expertiză de specialitate este utilă, concludentă şi pertinentă soluţionării cauzei, urmând ca în raport de disp.art.330 Cod proc.civilă să o admită şi să fie administrată ulterior pronunţării încheierii prevăzute de art.985 Cod proc.civilă. Pune în vedere părţilor, prin apărători, să depună la dosar toate înscrisurile de care înţeleg să se folosească în cauză, în situaţia în care mai deţin şi alte înscrisuri cu excepţia celor aflate la dosar, precum şi să formuleze interogatoriile şi să le prezinte la următorul termen, în vederea administrării acestei probe, sub sancţiunea decăderii. Se citează părţile la adresele de domiciliu indicate în cererea de chemare în judecată, cu menţiunea de a se prezenta personal la instanţă, în vederea administrării probei cu interogatoriu, sub sancţiunea prev.de art.358 Cod proc.civilă. Pune în vedere pârâtului prin apărător să prezinte martorul necitat, aşa cum s-a obligat, în vederea audierii sau să depună la dosar, în termen de 5 zile, numele şi adresa acestuia, în vederea citării. Se citează martora propusă de reclamantă, conform art.153-157 Cod proc.civilă, la adresa de domiciliu menţionată la fila 7 din dosar. Amână judecarea cauzei la 18.06.2021, completul 5-6, vineri, sala nr.1, ora 11:00. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Aprilie 2021.
Incheiere de sedinta din 23.04.2021