P******** A******** I****
InculpatA******** A********** C*********** E****** M****
Parte civilăA******** E******* C*********** E****** M****
Parte civilăP*** V******* C*********** E****** M****
Parte civilăP*** C************ C*********** E****** M****
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. 1 şi 2 CPP raportat la art. 192 alin. 1 şi 2 CP condamnă pe inculpatul P.A.I., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în dauna persoanei vătămate A.S.V., faptă din 22.12.2016. Pedeapsa de 3 ani închisoare urmează a fi executată în regimul prevăzut de art. 60 CP. În baza art. 66 alin. 1 lit. i) CP interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a conduce orice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioadă de 3 ani, ce urmează a fi executată în condiţiile art. 68 CP. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. i) CP interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a conduce orice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 397 alin. 1 raportat la art. 25 alin. 1 CPP şi art. 19 CPP, precum şi raportat la art. 1349, 1357 şi 1391 alin. 2 CC soluţionează acţiunea civilă după cum urmează: - Admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă A.A. şi obligă partea responsabilă civilmente SC Allianz Ţiriac SA la plata sumei de 4.500 lei reprezentând daune materiale şi 100.000 lei daune morale. - Admite în parte acţiunea civilă exercitată de A.E. şi obligă partea responsabilă civilmente SC Allianz Ţiriac SA la plata sumei de 100.000 lei daune morale. - Admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă P.V. şi obligă partea responsabilă civilmente SC Allianz Ţiriac SA la plata sumei de 50.000 lei daune morale - Respinge ca neîntemeiate acţiunile civile exercitate de P.M., P.I., P.N., P.C.M., P.I.I., P.D., P.M., P.I., P.N., P.A.M., P.G., A.V.T., A.M. şi A.M.I.. În baza art. 274 alin. 1 CPP obligă inculpatul la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 05.11.2021, prin punerea soluţiei la dispozi?ia păr?ilor, a persoanei vătămate ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 968/2021 din 05.11.2021Stabileşte termen pentru pronun?area şi motivarea hotărârii la data de 05.11.2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15.10.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.10.2021Stabileşte termen pentru pronun?area şi motivarea hotărârii la data de 15.10.2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01.10.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.10.2021Stabileşte termen pentru pronun?area şi motivarea hotărârii la data de 01.10.2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31.08.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.08.2021Instanţa, având în vedere lipsa martorului la acest termen de judecată şi pentru a se cita acesta şi alţi trei martori din acte cu mandate de aducere, amână cauza la data de 31.08.2021, ora 14,00. Amână pronun?area cu privire la cererile formulate de apărătorul inculpatului P.A.I. prin care se solicită suplimentul de expertiză şi emiterea unei adrese către Administraţia Drumurilor, pentru data de 31.08.2021.
Incheiere de sedinta din 25.05.2021Instanţa, în vederea administrării probatoriile propuse de părţi, amână cauza la data de 25.05.2021, ora 13,00.
Incheiere de sedinta din 27.04.2021Instanţa, având în vedere cererea de amânare depusă la dosar din partea apărătorului părţii responsabile civilmente, amână cauza la data de 27.04.2021, ora 12,00.
Incheiere de sedinta din 30.03.2021Instanta, avand in vedere cererea de amanare depusa la dosar din partea inculpatului prin care solicita acordarea unui nou termen de judecata pentru a-si angaja aparator si pentru a se cita acesta si partile lipsa, amana cauza la data de 30.03.2021, ora 11,00.
Incheiere de sedinta din 02.03.2021