V**** V*******
Parte civilăP******* N* C******
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 362/P/2018 din 18.05.2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, privind pe inculpatul PETRACHE CIPRIAN, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul PETRACHE CIPRIAN, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit, prevăzute de art. 354 alin. 1 Cod Penal. Termenul şi măsurile privind fondul cauzei urmează a fi dispuse după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Conform art. 346 al.1 teza finală Cod de procedură penală, prezenta încheiere va fi comunicată inculpatului, părţii civile şi Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 30.06.2020.
Incheiere finala dezinvestire din 30.06.2020