M******** I*** R*****
InculpatB**** C********** a******* N******
Parte vătămatăS******* J******* D* U****** B****
Parte civilăS*** G****** A********
Parte responsabilă civilmenteS*** E****** A******** - E********** S***
Parte responsabilă civilmenteÎn baza disp. art. 196 alin. 2 ?i 3 din C.pen., cu ref. la art. 194 alin. 1 lit. a, b ?i e Cod penal cu aplicarea disp. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., condamnă inculpatul M. I. R. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Aplică inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art 66 alin. (1) lit. a), b), Cod penal de interzicere a exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 2 ani de la rămânerea definitiva a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzuta de art. 65 alin. 1 C.. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal de interzicere a exercitării drepturilor si de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice si de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza disp. art. 335 alin. 2 C.pen., cu aplicarea disp. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., condamnă inculpatul M. I. R. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată. Aplică inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art 66 alin. (1) lit. a), b), Cod penal de interzicere a exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 2 ani de la rămânerea definitiva a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzuta de art. 65 alin. 1 C.. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal de interzicere a exercitării drepturilor si de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice si de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza disp. art.38 C. pen. rap. la disp. art. 39 alin.1 lit. b C. pen., stabileşte în sarcina inculpatului pedeapsa de cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime, respectiv de 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în total o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare. În baza disp. art. 45 alin. 3 lit. a C. pen., aplică inculpatului alături de pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară prevăzută de art 66 alin. (1) lit. a), b), Cod penal de interzicere a exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 2 ani de la rămânerea definitiva a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi în baza disp. art. 45 alin. 5 C. pen. rap. la art. 45 alin.1 C. pen, aplică pedeapsa accesorie prevăzuta de art. 65 alin. 1 C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal de interzicere a exercitării drepturilor si de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice si de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza disp art. 91 C. pen. rap la art. 92. C. pen dispune suspendarea pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. În baza disp. art 93 C. pen. stabileşte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza disp. art 93 alin.2 C. pen. stabileşte următoarele măsuri de supraveghere: b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate În baza art. 93 alin. (3) C. pen. impune inculpatului să execute următoarele obligaţii: să presteze 90 de zile de munca in folosul comunităţii în cadrul Primăriei oraşului Adjud, jud. Vrancea; În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. rap la disp. art.91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal cu privire la conduita sa viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, situaţie în care se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei şi executarea acesteia, în regim de privativ de libertate. În baza disp art 7 din Legea nr. 76/2008, dispune ca dupa rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sa fie prelevate probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. Admite în parte acţiunea civilă promovata de părţile civile şi obligă partea responsabila civilmente S.C. Euroins Romania Asigurare Reasigurare S.A. la plata sumei de de 18.541,82 lei reprezentând daune materiale - cheltuieli de spitalizare către S******* J******* D* U****** B****, la plata sumei de 516.383 lei penalităţi de întârziere de 0.2% pe zi, începând cu a 11 a zi de la data comunicării hotărârii definitive ?i până la data plăţii despăgubirilor, din care suma de 16.383 reprezentând daune materiale şi suma de 500.000 de lei daune morale, către partea civilă B. C., la plata sumei de 50.000 de lei penalităţi de întârziere de 0.2% pe zi, începând cu a 11 a zi de la data comunicării hotărârii definitive ?i până la data plăţii despăgubirilor reprezentând daune morale către partea civilă B. A. A., la plata sumei de 50.000 de lei penalităţi de întârziere de 0.2% pe zi, începând cu a 11 a zi de la data comunicării hotărârii definitive ?i până la data plă?ii despăgubirilor reprezentând daune morale către partea civilă B. D. F, la plata sumei de 50.000 de lei penalităţi de întârziere de 0.2% pe zi, începând cu a 11 a zi de la data comunicării hotărârii definitive şi până la data plăţii despăgubirilor reprezentând daune morale către partea civilă B. F. M., la plata sumei de 25.000 de lei penalităţi de întârziere de 0.2% pe zi, începând cu a 11 a zi de la data comunicării hotărârii definitive ?i până la data plăţii despăgubirilor reprezentând daune morale către partea civilă B. A., şi la plata sumei de 25.000 de lei penalită?i de întârziere de 0.2% pe zi, începând cu a 11 a zi de la data comunicării hotărârii definitive ?i până la data plăţii despăgubirilor reprezentând daune morale către partea civilă B. P. Respinge acţiunea civilă promovată de părţile civile în contradictoriu cu S.C. Groupama Asigurări S.A.,şi S.C. Tei Trans Serv S.R.L. Sascut Bacău, ca neîntemeiată. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 3.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.09.2021.
Hotarare 730/2021 din 08.09.2021Stabileşte termen pentru amânarea pronunţării la data de 08.09.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.08.2021Stabileşte termen pentru amânarea pronunţării la data de 12.08.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.07.2021În vederea deliberări, redactării şi pronunţării acordă termen la data de 16.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.06.2021Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 18.06.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.05.2021Pentru a se administra probele încuviinţate.,
Incheiere de sedinta din 08.04.2021Cerere de amanre formualta de parti pentru a lua cunostinta de solciitarile persoanei vatamate B.C.
Incheiere de sedinta din 25.02.2021