C****** R***** C*******
ReclamantS* A****** T***** S**
PârâtAdmite cererea. Obligă pârâta să emită decizia de suspendare a Contractului individual de muncă nr. 36/10.09.2014 pentru perioada 21.11.2019 - 24.07.2021. Obligă pârâta la plata indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului începând cu data de 21.11.2019. Obligă pârâta la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente indemnizaţiilor lunare datorate, dobânzi calculate de la data scadenţei lunare a fiecărei indemnizaţii şi până la achitarea integrală a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Suceava - Secţia I civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 26.10.2020.
Hotarare 974/2020 din 26.10.2020Amână pronunţarea la data de 26.10.2020, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.10.2020Amână pronunţarea la data de 12.10.2020, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2020