G******* E****
Apelant ReclamantS*** S****
Intimat PârâtS*** L*****
Intimat PârâtS*** M*****
Intimat PârâtRespinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamanta G******* E**** împotriva sentinţei civile nr. 1897/16.07.2020 pronunţată de Judecătoria Giurgiu. Definitivă.
Hotarare 457/2021 din 29.03.2021Admite cererea de ajutor judiciar formulată de apelanta-reclamantă G******* E****. Încuviinţează pentru apelanta-reclamantă G******* E****, în baza art.8 alin.1 din O.U.G. nr.51/2008 ajutor judiciar sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei stabilită în dosarul nr.13711/236/2019 aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu. Definitivă. Pronunţată astăzi, 01.02.2021, prin punerea soluţiei al dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 01.02.2021având în vedere faptul că petenta G******* E**** nu a depus la dosar toate actele solicitate de instanţă, respectiv o declaraţie pe propria răspundere în care să arate dacă gospodăreşte împreună cu alte persoane, iar în caz afirmativ să indice veniturile acestora, urmează să amâne soluţionarea cererii de ajutor public judiciar la data de 01.02.2021, pentru când se va cita petenta cu menţiunea de a depune la dosar o declaraţie pe propria răspundere în care să arate dacă gospodăreşte împreună cu alte persoane, iar în caz afirmativ să indice veniturile acestora
Incheiere de sedinta din 18.01.2021