Dosar 13725/281/2019 din 03.07.2020

contestaţie creditor Legea 77/2016


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13725/281/2019
Data dosar:
03.07.2020
Instanta:
Tribunalul Prahova
Departament:
Sectia a II-a civilă, de contencios administrativ si fiscal
Obiect:
contestaţie creditor Legea 77/2016
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.12.2020 la ora 9:00

    Complet: 2APEL CIVIL-AP
  • Schimbat în parte

    Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că respinge ca nefondat capătul de cerere privind obligarea apelantei-intimate la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin abuz de drept, despăgubire egală cu dobânda legală penalizatoare calculată începând cu data primei notificări de dare în plată, respectiv 12.04.2017 şi până la data plăţii efective. Menţine în rest sentinţa apelată. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Prahova-Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 08.12.2020.

    Hotarare 2362/2020 din 08.12.2020
  • Sedinta din data de 25.11.2020 la ora 9:00

    Complet: 2APEL CIVIL-AP
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 08.12.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 25.11.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.11.2020
  • Sedinta din data de 11.11.2020 la ora 09:00

    Complet: 2APEL CIVIL
  • Amână pronunţarea

    AMANA PRONUNTAREA LA DATA DE 25.11.2020

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD