M****** D****
Intimat ReclamantB**** C********* R***** S** S** T*** Z****** & A********
Apelant PârâtRespinge, ca neîntemeiat, apelul formulat de apelanta - pârâtă BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 1050 din data de 12.12.2019 pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr. 1372/334/2019, intimat fiind reclamantul M****** D****. Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere accesoriu reprezentat de obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată din apel. Obligă apelanta la plata în favoarea intimatului a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi, data de 15.07.2020.
Hotarare 442/2020 din 15.07.2020Amână pronunţarea la data de 15.07.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 01.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.07.2020În temeiul art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul Preşedintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020, constată că a intervenit suspendarea de drept a judecă?ii cauzei pe durata stării de urgenţă prelungite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea unui act de procedură în acest scop. După încetarea stării de urgenţă, judecata cauzei va fi reluată din oficiu, în condi?iile art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul Preşedintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată şi citarea părţilor.