D**** V***** C*******
ReclamantC*** J******** D* P***** S******
PârâtAdmite cererea. Dispune recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului prin valorificarea datelor evidenţiate în adeverinţa nr. 7456 din 21.10.2014 emisă de S.C. Omniasig Vig S.A. şi în adeverinţa nr. 176 din 28.10.2005 eliberată de S.C. Bogdania S.A. Rădăuţi. Obligă pârâta la plata sumelor reprezentând diferenţa dintre drepturile de pensie efectiv încasate şi cele cuvenite ca urmare a recalculării lor începând cu data de 01.01.2020. Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei I civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 25.11.2020.
Hotarare 1270/2020 din 25.11.2020Amână pronunţarea la data de 25.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, data de 17.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.11.2020Amână pronunţarea la data de 17.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei în condiţiile art. 396 alin. 2 C. proc. Civ., astăzi, data de 03.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2020Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar. Se vor emite adrese către Omniasig VIG S.A., respectiv Bogdania S.A. pentru a ne comunica dacă pentru veniturile atestate de adeverinţa nr. 7456 din 21.10.2014, respectiv 176 din 28.10.2005 s-a plătit contribuţia de asigurări sociale. Amână judecarea cauzei pentru data de 03 noiembrie 2020, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, în cazul intimatei fiind incidente dispoziţiile art. 229 alin. (1) Cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 22.09.2020