P******** D* P* L**** T********* B****
ContestatorT**** G*********
Contestator InculpatÎncheierea nr. 59/CDL A.În temeiul art. 425 ind. 1 al. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite contestaţia formulată de contestatorul – inculpat T**** G********* împotriva încheierii din 26.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 1374/110/2020. Desfiinţează încheierea contestată, reţine cauza spre rejudecare şi, în fond: În baza art. 202 alin. (1), (3) şi (4) lit. b) C. proc. pen., art.203 alin.(2) C.proc.pen., art. 211 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 215 C. proc. pen.: 1. Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău având ca obiect luarea măsurii arestării preventive a inculpatului T**** G*********, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor în forma violenţei în familie, prev. art. 188 alin.1 din C.p. raportat la art. 199 al. 1 Cod penal. 2. Dispune luarea fa?ă de inculpatul T**** G********* a măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă ce nu poate depăşi 60 de zile începând cu data de 01.07.2020 şi până la data de 29.08.2020 inclusiv. 3. Dispune punerea de îndată în libertate ?i plasarea sub control judiciar a inculpatului T**** G*********, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. 4. Atrage atenţia inculpatului T**** G********* că pe perioada controlului judiciar are următoarele obligaţii: - să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară ori a instanţei, ori de câte ori este chemat. - să informeze de îndată organele judiciare cu privire la schimbarea locuinţei; -să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului stabilit de poliţie, sau ori de câte ori este chemat; -să nu se apropie de persoana vătămată Balea Ionuţ Simion sau de membrii familiei acestuia, de martorii Camil Cristina - Ştefania, Apostoae Cristina - Elena, Mihalcea Dorica şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect, pe nici o cale . - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. - să nu părăsească teritoriul ţării; - să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele de existenţă; 5.Conform art.215 alin.(4) şi alin.(6) C.proc.pen. supravegherea respectării obligaţiilor de către inculpatul T**** G********* revine Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Poliţiei Municipiului Oneşti - IPJ Bacău şi Postului de Poliţie al comunei Dofteana, judeţul Bacău. 6.Atrage atenţia inculpatului T**** G********* că, în cazul nerespectării cu rea credinţă a obligaţiilor stabilite, măsura preventivă a controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului preventiv. B.În temeiul art. 425 ind. 1 al. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva încheierii din 26.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 1374/110/2020. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi, 01.07.2020
Incheiere masuri preventive faza de UP 59/2020 din 01.07.2020