S****** D**** I*****
InculpatÎn baza art. 335 alin 1 cod penal şi 396 alin.2 şi 10 Cod de procedură penală, instanţa îl condamnă pe inculpatul STĂNICĂ DAVID-IUSTIN: pentru săvârşirea infracţiunii de: „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prev. de art. 335 alin. (1) din Codul penal la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 336 cod penal şi 396 alin.2 şi 10 Cod de procedură penală, instanţa îl condamnă pe inculpatul STĂNICĂ DAVID-IUSTIN (cu datele de mai sus) pentru săvârşirea infracţiunii de: „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” prev. de art. 336 alin. (1) din Codul penal la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 38 alin. 2 Cod penal, constată că faptele au fost comise în forma concursului formal, iar în temeiul art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, la care va adăuga sporul obligatoriu de 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă finală de: - 10 (zece) luni închisoare. Conform art. 91 Cod penal rap. la art. 92 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului, sens în care stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal inculpatul urmează a respecta pe durata termenului de supraveghere de 2 ani următoarele măsuri de supraveghere : • să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; • să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; • să comunice schimbarea locului de muncă; • să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal obligă pe inculpat să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal îl obligă pe inculpat ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în domeniul serviciilor publice în cadrul Primăriei municipiului Vatra Dornei sau a Primăriei Şaru Dornei, instituţia urmând a fi stabilită de consilierul de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune Suceava în urma evaluării iniţiale a inculpatului. Constată că inculpatul a fost reţinut pentru 21 ore şi 30 minute, prin Ordonanţa organelor de poliţie judiciară din ziua de 21.06.2020 ora 23:00, respectiv până la data de 22.06.2020 ora 20:30. Constată că inculpatul a fost arestat preventiv şi apoi arestat la domiciliu din data de 2.08.2020 până astăzi, 21.10.2020. În temeiul dis part. 399 alin 1 şi 3 Cpp, instanţa ia act că, cu privire la măsura preventivă a arestului la domiciliu, instanţa s-a pronunţat prin încheierea dată în dosarul 1383/334/2020/a2 în sensul constatării încetării de drept. În baza dis part. 275 alin 6 Cpcp suma de 1.254 lei reprezentând onorariul apărătorului avocat Oprea Gabriela-Carmen conform Delegaţiei nr. 2219/ 21.06.2020 din faza de urmărire penală şi suma de 868 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu av Bogdana Păştinaru Andrei (del. nr. 2314/2020) se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, îl va obliga pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.10.2020.
Hotarare 171/2020 din 21.10.2020Admite cererea de abţinere formulată în dosarul nr. 1383/334/2020de doamna judecător ?tef Anna Maria, preşedintele completului de judecată C5, în calitate de judecător programat de permanen?ă în perioada 17 – 30 august 2020. Fără cale de atac. Dată în şedinţa secretă a Camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 august 2020.
Incheiere abtinere din 19.08.2020