S* C******* R* S**
ReclamantT*** G***** M******
PârâtI**** H**** S****** T****
PârâtAdmite în parte acţiunea având ca obiect obligaţie de a face formulată de către reclamanta Cerealit RO SRL în contradictoriu cu pârâţii T*** G***** M****** şi I**** H**** S****** T****. Obligă pârâţii ca în termen de 30 de zile să întocmească documentaţia cadastrală şi să înscrie imobilul teren în suprafaţă de 20.000 mp. situat în extravilanul comunei Cilibia, sat Gara Cilibia, tarlaua 47, parcela 352, Jud. Buzău în cartea funciară şi să efectueze toate demersurile în vederea respectării dreptului de preempţiune potrivit procedurii reglementate de legea nr. 17/2014 cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 20.000 mp. situat în extravilanul comunei Cilibia, sat Gara Cilibia, tarlaua 47, parcela 352, Jud. Buzău. Obligă pârâţii la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în cuantum de 40 lei (parţial). Ia act de faptul reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată (onorariu avocat) pe cale separată. Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâţilor să se prezinte la notar cu actele necesare în vederea încheierii contractului de vânzare în formă autentică. Respinge, ca neîntemeiată solicitarea pârâţilor privind obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Buzău sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată potrivit art. 396 alin. 2 C.proc.civ. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 07.10.2021.
Hotarare 5264/2021 din 07.10.2021Amână pronunţarea la data de 07.10.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 24.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2021Pentru a se emite adrese către BNP Elena Nicoară, respectiv Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor - Buzău.
Incheiere de sedinta din 04.06.2021Pentru administrarea probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 26.03.2021