B*** M**** A* S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtP****** A*****
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta B*** M**** A* S**, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat P****** A*****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 897,68 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente acestui debit principal, în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 19.05.2020 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1023,02 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 09.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3368/2021 din 09.03.2021Amână pronunţarea la data de 09.03.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2021completare cadru procesual
Incheiere de sedinta din 13.01.2021