Dosar 1395/108/2020 din 21.07.2020

alte cereri - pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1395/108/2020
Data dosar:
21.07.2020
Instanta:
Tribunalul Arad
Departament:
SECTIA a II-a CIVILA
Obiect:
alte cereri - pretenţii
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.04.2021 la ora 09:20

    Complet: C3-sindic-2021
  • Declină soluţionarea cauzei

    Admite excepţia necompetenţei funcţionale a judecătorului sindic în soluţionarea acţiunii formulate de reclamanta SC S***** E** S**, în contradictoriu cu pârâta SC Centrala Electrică de Termoficare Arad SA – prin administrator judiciar CITR – Filiala Timi? SPRL. Declină în favoarea completului iniţial sesizat, competent în litigii cu profesionişti, competenţa funcţională de soluţionare a acţiunii civile formulată de către reclamanta având ca obiect acţiune în răspundere contractuală şi pretenţii. Constată ivit conflictul negativ de competenţă. Suspendă din oficiu judecata cauzei şi înaintează dosarul Curţii de Apel Timişoara – Secţia a II-a Civilă, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 28.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Hotarare 312/2021 din 28.04.2021
  • Sedinta din data de 17.03.2021 la ora 10:00

    Complet: C3-sindic-2021
  • Amână cauza

    T: 28.04.2021, ora 9,20,pentru ca prţile să-şi precizeze poziţia cu privire la competenţă şi la tardivitate.

    Incheiere de sedinta din 17.03.2021
  • Sedinta din data de 22.02.2021 la ora 09:23

    Complet: C5-LP-2021
  • Declină soluţionarea cauzei

    Admite excep?ia necompeten?ei materiale a instan?ei în solu?ionarea cererii precizate formulate de SC S***** E** S** Alba Iuliaîn contradictoriu cu pârâta SC Centrala Electrică de Termoficare Arad – prin administrator judiciar CITR – Filiala Timi? SPRL. Declină, în favoarea judecătorului sindic Ana ?erban competen?a materială de solu?ionare a cauzei nr. 1395/108/2020. Fără cheltuieli de judecată. Fără drept de apel pe cale separată. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Incheiere de sedinta din 22.02.2021
  • Sedinta din data de 25.01.2021 la ora 09:30

    Complet: C5-LP-2020
  • Amână cauza

    T: 22.02.2021, ora 09,23 - pentru soluţionarea excepţiilor invocate în cauză.

    Incheiere de sedinta din 25.01.2021
  • Sedinta din data de 02.11.2020 la ora 09:15

    Complet: C5-LP-2020
  • Amână cauza

    T: 25.01.2021, ora 09,30 - pentru studiul precizării de acţiune şi pentru ca reclamanta să depună la dosar dovada timbrării acţiunii, în original.

    Incheiere de sedinta din 02.11.2020
  • Sedinta din data de 05.10.2020 la ora 09:13

    Complet: C5-LP-2020
  • Amână cauza

    T: 02.11.2020, ora 09:15 - pentru ca reclamanta să depună la dosar în original dovada timbrării cererii de chemare în judecată.

    Incheiere de sedinta din 05.10.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD