U******* I***
ReclamantC*** J******** D* P***** S******
PârâtAdmite contestaţia. Dispune anularea deciziei de pensionare nr. 354305 din 05.03.2020 emisă de intimată. Obligă intimata să emită o nouă decizie de pensionare pentru contestator, prin luarea în calcul a veniturilor obţinute conform adeverinţei nr. 395/06.11.2019 emisă de S.C. Instcomp S.A. Obligă intimata să achite contestatorului diferenţa dintre drepturile de pensie cuvenite în urma revizuirii şi cele plătite, începând cu data de 01.02.2020 şi până la emiterea unei noi decizii de către pârâtă în sensul celor menţionate, precum ?i la plata dobânzii legale aferente debitului datorat. Obligă intimata să plătească cheltuieli de judecată contestatorului în sumă de 500 lei. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva secţiei I civile a Tribunalului Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, azi, 17.11.2020.
Hotarare 1241/2020 din 17.11.2020Amână pronunţarea la data de 17.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei în condiţiile art. 396 alin. 2 C. proc. Civ., astăzi, data de 03.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2020Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar. Se va emite o adresă către Instcomp S.A. Suceava pentru a ne comunica dacă pentru veniturile brute atestate de adeverinţa nr. 395 din 06.11.2019 s-a plătit contribuţia de asigurări sociale. Amână judecarea cauzei pentru data de 03 noiembrie 2020, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, în cazul intimatei fiind incidente dispoziţiile art. 229 alin. (1) Cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 22.09.2020