P***** I**** F*****
InculpatÎn baza art.336 al.1 C.p., cu aplicarea art. 375, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul P***** I**** F*****, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „ conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului”. În baza art. 91 Cod pen. dispune suspendarea executării pedepsei 9 (nouă) luni închisoare aplicată inculpatului, sub supraveghere, şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art.93 alin.1 Cod pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.În baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod pen. impune inculpatului următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială, derulate de către Serviciul de Probaţiune Arad, sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.În baza art. 93 alin. 3 Cod pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local al oraş Ineu sau Consiliului Local al comunei Bocsig, jud.Arad, pe o perioadă de 60 de zile.În baza art. 91 alin. 4 Cod pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică, azi, 05.06.2020.
Hotarare 51/2020 din 05.06.2020Constată suspendată de drept soluţionarea prezentei cauze până la încetarea stării de urgenţă instituită prin Decretul 195/16 martie 2020.
Incheiere suspendare din 24.03.2020