G**** F N******* P****
Intimat ReclamantC*** D* P***** S********* A M*********** A********* I******
Apelant PârâtM********* Î************ N******** A***********
Apelant PârâtM********* A********* I****** - D******* G******* F*********
IntimatC****** D* C********** D** C***** M*********** A********* I******
Apelant PârâtAdmite apelurile. Schimbă în tot hotărârea primei instanţe, în sensul că respinge acţiunea, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 29.09.2020.
Hotarare 3075/2020 din 29.09.2020Repune cauza pe rol. Acordă termen de judecată la 29.09.2020, cu citare părţi, apelantul Parchetul ICCJ-Direcţia Naţională Anticorupţie, cu menţiunea de a depune la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de termen precizări în care să prezinte modul de calcul al salariului net (10.643 lei) trecut în adeverinţa nr. 3452/C/2512/VI-14/2018 pe care a eliberat-o, cu trimitere la dispoziţiile fiscale avute în vedere precum şi explicaţii pentru neluarea în considerare a veniturilor aferente gradaţiilor, respectiv ,,majorare conform art. 5(1) din Legea nr. 285/2010", cu indicarea prevederilor aplicabile. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi 21.07.2020
Incheiere de sedinta din 21.07.2020Amână pronunţarea pentru 21.07.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.07.2020Suspendat de plin drept conform art. 63 alin 11 Anexa 1 a Decretului Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.