S****** C****** L* C** A* T******** A********
ReclamantI************ D* P****** A* J******** N****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de petentul I************ D* P****** A* J******** N**** în contradictoriu cu intimatul SCUTARU COSTICĂ, având ca obiect lămurire dispozitiv privind hotărârea pronunţată în cauză la data de 19.03.2021, sub nr. 219 C, în dosarul nr. 1405/103/2020, în sensul că: Obligă pârâtul I************ D* P****** A* J******** N**** să pună la dispoziţia reclamantului SCUTARU COSTICĂ Fişa de evidenţă tip A şi B, aflate la dosarul de personal al acestuia, pentru consultare, cu posibilitatea acestuia din urmă de a solicita eliberarea unor copii. Prezenta încheiere face corp comun cu hotărârea civilă sus-menţionată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Neamţ – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 12.08.2021, în conformitate cu dispoziţiile art. 402 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 12.08.2021Respinge ca nefondată excepţia de inadmisibilitate, invocată de pârât prin întâmpinare. Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul SCUTARU COSTICĂ, astfel cum a fost precizată în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢELUI NEAMŢ şi, în consecinţă: Anulează Decizia nr. 307297/04.05.2020 şi Decizia nr. 307454/25.05.2020, emise de pârât. Obligă pârâtul să pună la dispoziţia reclamantului Fişa de evidenţă tip A şi B, aflate la dosarul de personal al acestuia. Obligă pârâtul la declasificarea dosarului de personal al reclamantului în ceea ce priveşte documentele clasificate drept secret de serviciu – astfel cum au fost enumerate în adresa nr. 341.131/24.02.2021, eliberată de Serviciul Resurse Umane din cadrul instituţiei pârâte şi la comunicarea acestora către reclamant. Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamant, de acordare acces la documentele clasificate secret de stat – nivel de secretizare secret. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Curtea de Apel Bacău, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Neamţ – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 19.03.2021, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 219/2021 din 19.03.2021Amână pronunţarea pentru data de 19.03.2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2021motivat de cererea de amânare a cauzei formulată de pârât,
Incheiere de sedinta din 21.01.2021Pentru solicitare relaţii;
Incheiere de sedinta din 26.11.2020