S********* L**** Î********* S**** P***** C**** M****
ReclamantG******** C* P****** P******** N** 1* A*** I****
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER ÎNVĂŢĂMÂNT SEBEŞ cu sediul în----------------, reprezentat legal prin preşedinte prof. Cârcoană Bogdan Petru în numele şi pentru membrul de sindicat: CLEJA MARIA, în contradictoriu cu pârâta G******** C* P****** P******** N** 1* A*** I**** cu sediul în---- şi în consecinţă: Obligă pârâta, la calcularea şi plata în favoarea membrului de sindicat: CLEJA MARIA, a diferenţelor salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale de 10% pentru exercitarea activităţii de control financiar preventiv – începând cu data de 01.07.2017 şi în continuare pe perioada cât îndeplineşte condiţiile de acordare a drepturilor în cauză şi a menţinerii prevederilor legale care instituie acordarea majorărilor salariale solicitate, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi a dobânzii legale penalizatoare aferentă acestor drepturi băneşti, începând cu data naşterii dreptului material şi până la data plăţii efective. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată astăzi, 14.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1580/2020 din 14.10.2020Amână pronun?area la data de 14.10.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.10.2020Amână pronun?area la data de 7.10.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2020