N****** M*****
PetentI************ D* P****** A* J******** C********
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de petentul ** în contradictoriu cu intimatul **, împotriva procesului verbal de contravenţie seria PF nr. 0742808/18.06.2020. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum de 1500 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PF nr. 0742808 din data de 18.06.2020, cu sancţiunea avertismentului, atrăgând petentului atenţia asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria Constanţa, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 02.12.2020.
Hotarare 11093/2020 din 02.12.2020În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 02.12.2020, pronunţare ce se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2020În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 18.11.2020, pronunţare ce se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.11.2020În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 04.11.2020, pronunţare ce se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2020