G********* V***** S****
InculpatS***** R**** P*** D**** C*** N******************* J******** A F********* P****** M********
Parte civilăSENTINŢA PENALĂ Nr. 948/2021 În baza art. 396 al. 1 şi 2 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul G. V. S., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev. şi ped. de art. 270 al. 3 din Lg. nr. 86/2006, cu aplicarea art. 396 al. 10 C. pr. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare. Constată că infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezenta cauză a fost comisă în concurs cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 36/F/02.04.2020 pronunţată în dosarul nr. 2135/112/2016 al Tribunalului Bistriţa Năsăud, definitivă prin neapelare la data de 18.04.2020. În baza art. 85 C. pen. din 1968, anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 36/F/02.04.2020 pronunţată în dosarul nr. 2135/112/2016 al Tribunalului Bistriţa Năsăud, definitivă prin neapelare la data de 18.04.2020. Repune pedepsele în individualitatea lor, astfel: -pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 9 al, l lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 C. pen. din 1968 (7 acte materiale), art.74 al. 1 lit. a rap. la art. 76 al. 1 lit. d C. pen. din 1968, ?i art. 5 C. pen.; -pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălarea banilor prev. de art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 29 al. l lit. b din Legea 656/2002, art. 74 al. 1 lit. a rap. la art.76 al. l lit. c C. pen. din 1968 ?i art. 5 C. pen. În baza art. 38 al. 1 C. pen. raportat la art. 39 al. 1 lit. b C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite (1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an închisoare în prezenta cauză), respectiv 10 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă finală de 2 ani şi 10 luni închisoare. Conform art. 91 C. pen. rap. la art. 92 al. 1 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului, sens în care stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani care se calculează potrivit art. 97 al. 2 C. pr. pen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 93 al. 1 C. pen., inculpatul urmează a respecta pe durata termenului de supraveghere următoarele măsuri de supraveghere: • să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa Năsăud, la datele fixate de acesta; • să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; • să comunice schimbarea locului de muncă; • să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 lit. b C. pen., obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bistriţa Năsăud sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 al. 3 C. pen., obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în domeniul serviciilor publice (întreţinere locuri de agrement, parcuri şi drumuri, salubrizarea localităţii, activităţi în folosul unităţilor şcolare, educative sau socio-culturale) în cadrul Primăriei oraşului Năsăud, jud. Bistriţa Năsăud sau în cadrul Primăriei comunei Salva, jud. Bistriţa Năsăud. Menţine dispoziţiile privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b ?i c C. pen. din 1968. În baza art. 397 al. 1 şi art. 25 al. 1 C. pr. pen., admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş şi obligă inculpatul să plătească suma de 2522 lei reprezentând diferenţă taxe vamale, accize şi TVA, sumă la care se vor adăuga dobânzi şi penalităţi de întârziere începând cu data de 20.02.2019 (data comiterii faptei, de la care inculpatul este de drept în întârziere şi de când, în conformitate cu dispoziţiile art. 202 alin. 2 din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2913/1992 din 12.10.1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, se considera data la care mărfurile trebuiau plasate sub un regim vamal înainte de a fi comercializate pe teritoriul vamal al României) şi până la achitarea efectivă. În baza art. 112 alin. 1 lit. f C. pen., dispune confiscarea cantităţii de 250 pachete de ţigări marca Marble roşu, for duty free, înregistrate la Camera de corpuri delicte a Poliţiei Vişeu de Sus sub seria H nr. 0256004/22.02.2019. Menţine măsurile asiguratorii luate prin Încheierea penală nr. 50/21.01.2021 pronunţată în dosarul nr. 1415/336/2020/a2 al Judecătoriei Vişeu de Sus. În baza art. 274 alin. 1 C. pr. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului ( din care suma de 76,95 de lei generată de faza de urmărire penală). Stabileşte onorariul avocatului din oficiu, Ciuban Anca Iuliana, pentru inculpat la suma de 868 lei. În baza art. 272 Cod de procedură penală onorariul avocatului din oficiu, Ciuban Anca Iuliana, se va achita din fondurile Ministerului de Justiţie, rămânând în sarcina statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08 decembrie 2021.
Hotarare 948/2021 din 08.12.2021Stabileşte termen pentru deliberare, pronunţare şi motivarea hotărârii pentru data de 08 decembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2021încuviinţează cererea de amânare formulată de inculpat, prin apărătorul din oficiu, în sensul solicitat şi acordă un ultim termen de judecată pentru data de 17.11.2021, ora 9.00
Incheiere de sedinta din 20.10.2021Amână cauza la data de 20.10.2021, ora 9.00. Acordă un ultim termen de judecată şi stabileşte termen pentru judecarea cauzei la data de 20.10.2021, ora 9.00 complet CPF4 pentru când inculpatul G. V. S. are termen în cunoştinţă. Raportat la disp. art. 353 al.2 C. proc. pen., având în vedere că înmânarea citaţie s-a făcut părţii civile Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finan?elor Publice Cluj-Napoca- Administraţia Judeţeană a Finan?elor Publice Maramure?, sub semnătură de primire prin reprezentant lega, se prezumă că acesta are cunoştinţă de termenele de judecată viitoare. Pune în vedere inculpatului, prin apărătorul substituent, să depună la dosar dovada achitării prejudiciului către stat. Se emite adresă către Serviciul Birou Vamal de Frontieră Sighetu Marma?iei, prin intermediul căreia se va solicita să comunice dacă din data de 14.06.2021 şi până în prezent, inculpatul G. V. S. a achitat vreo sumă de bani, reprezentând prejudiciu în acest dosar. Pronunţată în şedinţa publică de astăzi, 22 septembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 22.09.2021Amănă cauza la data 22.09.2021,ora 9.00.Acordă un ultim termen de judecată pentru ca inculpatul să facă dovada achitării prejudiciului şi pune în vedere acestuia să facă demersuri în acest sens. Raportat la disp. art. 353 al.2 C. proc. pen., având în vedere că înmânarea citaţie s-a făcut părţii civile Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finan?elor Publice Cluj-Napoca- Administraţia Judeţeană a Finan?elor Publice Maramure?, sub semnătură de primire prin reprezentant lega, se prezumă că acesta are cunoştinţă de termenele de judecată viitoare. Se emite adresă către Serviciul Birou Vamal Sighetu Marma?iei, prin intermediul căreia se va solicita să confirme dacă inculpatul G. V. S. a achitat, parţial, prejudiciul reprezentând taxe vamale accize şi tva-ul, aferente cantităţii de ţigării pe care acesta a deţinut-o şi transportat-o.
Incheiere de sedinta din 26.05.2021Amână cauza la data de 26.05.2021, ora 9.00.
Incheiere de sedinta din 12.05.2021Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de inculpat, prin apărătorul ales, şi acordă termen de judecată pentru data de 12 mai 2021, ora 10.00, pentru când inculpatul va depune la dosar dovada achitării, în totalitate, a prejudiciului.
Incheiere de sedinta din 24.03.2021Având în vedere adresa nr. 840/IX/1/2021 din 10.02.2021 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş în care se arată că în data de 10.02.2021 nu poate fi asigurată prezenţa unui reprezentant al Ministerului Public în contextul pandemiei cu virusul SARS COV 2 şi constatând că nu este legal constituit completul de judecată, amână judecarea cauzei la data de 24.03.2021 ora 09.00.
Incheiere de sedinta din 10.02.2021Amână judecarea cauzei la data de 10 februarie 2021, ora 09.00, pentru când va fi recitat inculpatul cu citaţie şi mandat de aducere. Dispune formarea unui dosar asociat având ca obiect luarea măsurilor asigurătorii, cu termen la data de 09.12.2020, ora 10.00, pentru când vor fi citate părţile. Dispune emiterea unei adrese către Tribunalul Bistriţa Năsăud pentru a comunica o copie a Sentinţei penale nr. 36/F/02.04.2020 pronunţată în dosarul nr. 2135/112/2016 al Tribunalului Bistriţa Năsăud şi modalitatea de rămânere definitivă a acesteia.
Incheiere de sedinta din 25.11.2020