G****** A***
CondamnatRespinge ca prematur introdusa cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat G.A., fiul lui ..., născut la data de .., în prezent deţinut în Penitenciarul Spital Târgu Ocna. În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă petentul la plata către stat a sumei de 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar suma de 313 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 02.12.202
Hotarare 1419/2020 din 02.12.2020Va emite adresă către Baroul Argeş în vedere desemnării unui apărător care să asigure asistenţa juridică obligatorie a petentului. Emiterea unei adrese către Pnt. Mioveni în vederea înaintării mandatului în executarea căruia se află petentul şi să comunicaţi data încarcerării petentului, câte zile a executat până în prezent, dacă a fost folosit la muncă iar in caz afirmativ câte zile au fost executate ca urmare a muncii prestate, care a fost comportamentul petentului pe perioada detenţiei, dacă a fost luat în discuţie de catre Comisia de propuneri pentru liberare conditionată, în caz afirmativ urmând a fi înaintat si procesul verbal întocmit, dacă petentul a mai formulat alte cereri de liberare condiţionată. Amână judecarea cauzei la 02.12.2020. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 07.10.2020