R** & R** S*
ReclamantB***** A*** E****
PârâtAdmite cererea având ca obiect cerere de valoare redusă, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1438,48 lei reprezentând: contravaloare abonament pentru serviciile de acces la internet ?i televiziune(114 lei debit principal), contravaloare penalită?i de întârziere(78,32 lei), contravaloare justă despăgubire(199,16 lei), contravaloare echipamente promo?ionale(847 lei) ?i contravaloare cheltuieli de judecată(200 lei), în termen de 5(cinci) rate lunare în cuantum de 287,70 lei, cu data scadentă la 15 a fiecărei luni, începând cu luna ianuarie 2021, ultima rată fiind în luna mai 2021. Obligă pârâta să restituie reclamantei echipamentul primit în custodie(ONT Fiberhome AN5506-02-FG) în stare corespunzătoare, în conformitate cu obliga?iile contractuale, în caz contrar î?i asumă obliga?ia de a achita clauza penală prevăzută în contract sau contravaloarea acesteia. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bacău. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 31.03.2021.
Hotararecameraconsiliu1706/2021 din 31.03.2021Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la 31.03.2021 Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 C.pr.civ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 24.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2021