P**** C********* L*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (2), Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 5355/P/2019, din data de 16.11.2020, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, privind pe inculpatul P**** C********* L*****, trimis în judecată sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 335 alin. 2 din Codul Penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P**** C********* L*****. Stabileşte cauzei termen la data de 09.03.2021 orele 10:00, pentru când se va cita inculpatul P**** C********* L*****. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 07.01.2021.
Incheiere finala dezinvestire 12/2021 din 07.01.2021