T****** M****
InculpatL******* C*******
Parte vătămatăS******* J******* D* U****** S******
Parte civilăÎn baza art. 278 din C.p.p. dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta sentinţei penale 177/07.12.2020 pronunţată în dosarul 1429/104/2020 al Tribunalului Olt, în sensul menţionării în mod corect : „În baza art.72 alin. 1 C.p. deduce din pedeapsa închisorii aplicată inculpatei durata reţinerii de la data de 30.05.2019 până la data de 31.05.2019”, în loc de „În baza art.72 alin. 1 C.p. deduce din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata reţinerii de la data de 30.05.2017 până la data de 31.05.2019”, cum în mod greşit s-a reţinut. Menţiune despre îndreptarea erorii materiale se face pe ambele exemplare ale minutei sentinţei penale nr. 177 din data de 07.12.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 09.12.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 09.12.2020Condamnă pe inculpata T****** M****, la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev şi ped de art. 195 C.p. cu aplicarea art. 199 alin.1 C.p. şi art. 396 alin. 10 C.p.p. În baza art. 67 alin.2 C.p. rap. la art. 66 alin. 1C.p. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. p. respectiv dreptul de a fi alesă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, a cărei executare începe după executarea pedepsei principale, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 C.p. aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a cărei executare va începe din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 399 alin. 1 C.p.p. menţine măsura preventivă a controlului judiciar a inculpatei T****** M****. În baza art.72 alin. 1 C.p. deduce din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata reţinerii de la data de 30.05.2017 până la data de 31.05.2019. În baza art. 7 din Legea 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpată în vederea introducerii in S.N.D.G.J. În baza art. 5 din Legea 76/2008 inculpatul este informat că probele biologice prelevate vor fi utilizate pentru obţinerea si stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic. În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) C.p. dispune măsura de siguranţă a confiscării speciale a următorului corp delict, folosit de inculpată la comiterea infracţiunii: - o mătură din paie având coada din lemn învelită in folie din material plastic de culoare maroniu deschis în lungime de 83,5 cm. În baza art. 19 alin. 1 şi art. 397 C.p.p. rap. la art.1357 C.c şi art.1372 C.c : - obligă inculpata la plata sumei de 8499,73 lei reactualizată la data plăţii efective către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţa Slatina, reprezentând cheltuieli de spitalizare; Ia act ca persoana vătămată Logofătu Corneliu nu s-a constituit parte civilă in cauză. În baza art. 274 alin. (1) C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 4000 lei cheltuieli judiciare statului (din care 1999 lei reprezentând cheltuieli efectuate pe parcursul urmăririi penale). În baza art. 275 alin. (6) C.p.p. cheltuielile judiciare privind onorariul par?ial avocat din oficiu Pascu Radu, în cuantum de 230 lei, rămân în sarcina statului şi se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Olt (delega?ia nr. 1773/2020). Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.12.2020.
Hotarare 177/2020 din 07.12.2020Admite cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Ministerul Public in sensul înlăturării formei continuate a infrac?iunii de loviri cauzatoare de moarte. Ia act că nu se solicită termen pentru pregătirea apărării. În baza art. 391 alin.1 si 3 C.p.p, stabile?te termen pentru deliberare si pronun?are la data de 07.12.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2020Încuviin?ează cererea de amânare in vederea depunerii înscrisurilor in circumstanţiere formulată de către inculpata T****** M**** prin apărătorul ales. Acordă teremen la data de 23 noiembrie 2020 ora 11:00, sala 1, COmplet Cprel - Cpi7. Pronunţată in şedinţă publică, astăzi, 02.11.2020.
Incheiere de sedinta din 02.11.2020