D**** A***
InculpatÎn baza art. 263 alin.1 şi alin. 2 lit. a C.p. , cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul D**** A***, la pedeapsa închisorii de 2(doi) ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi. În baza art. 66 alin. 1 lit.a,b C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an, conform art. 68 alin. 1 lit. c C.p. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C.p. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.p.p. rap. la art. 72 alin. 1 C.p., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 10.09.2020, la zi, 06 aprilie 2021. În baza art. 399 alin. 1 C.p.p. menţine măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 112 alin. 1 lit. b şi alin. 3 C.p., dispune confiscarea următoarelor bunuri: -cartela telefon VIVACOM. -telefon Samsung negru+ sim telefon vivacom cu seria 8935903230. -cartela Romania folosita pentru GPS, nr. 0040701250104. -2 (doua) buc spray cu vopsea de culoare neagra marca DUPLY COLOR,precum şi - suma de 12 500 lei, echivalentul în bani a autoturismului marca Renault, model Megan, de culoare Dark Grey cu numărul de înmatriculare EH1009KP, serie sasiu VF1KMSEC638174463. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2021.
Hotarare 51/2021 din 06.04.2021Amână pronunţarea la data de 6 aprilie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.03.2021