M**** S*****
ReclamantP******* M*********** C**********
PârâtM********* C**********
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M.S. în contradictoriu cu pârâţii PRIMARULUI MUN. CJ, E. B. şi MUN. CJ DIRECTIA URBANISM. Dispune anularea Certificatului de Urbanism nr. 1302/18.03.2020. Obligă pârâ?ii la emiterea certificatului de urbanism de intrare în legalitate ?i modificare a solu?iei constructive a AC 262/2016 pentru construc?ia situată în strada Eugen Ionesco 75, potrivit proiectului depus la volumul I dosar, începând cu fila 115. Respinge in rest cererea, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Cluj. Soluţia a fost pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi, 27.10.2022.
Hotarare 2534/2022 din 27.10.2022Amână pronunţarea hotărârii la data de 27.10.2022. Soluţia urmează a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.10.2022Amână pronunţarea hotărârii la data de 13.10.2022. Soluţia urmează a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2022Amână judecarea cauzei la data de 30.09.2022, sala 5, ora 09:30, în vederea revenirii cu adresă către expert în sensul reconvocării părţilor.
Incheiere de sedinta din 31.05.2022Amână judecarea cauzei în vederea comunicării obiecţiunilor formulate expertului.
Incheiere de sedinta din 22.03.2022Încuviintează cererea de amânare formulată de către reprezentanta reclamantei si amână solutionarea cauzei la data de 22.03.2022, sala 5, ora 12:00, pentru când se comunică raportul de expertiză părtilor.
Incheiere de sedinta din 11.01.2022În vederea revenirii cu adresă cătere expert.
Incheiere de sedinta din 19.10.2021În vederea revenirii cu adresă către expert pentru finalşizare şi depunere raport de expertiză.
Incheiere de sedinta din 29.06.2021În vederea efectuării expertizei.
Incheiere de sedinta din 20.04.2021În vederea emiterii uneia drese către domnul expert Mutică paul.
Incheiere de sedinta din 23.02.2021în vederea emietrii unei adrese către un specialist în urbanism.
Incheiere de sedinta din 26.01.2021În vederea comunicării excep?iei invocate.
Incheiere de sedinta din 03.11.2020în vederea comunicării modificării de acţiune.
Incheiere de sedinta din 22.09.2020