N***** I***** C****** -
InculpatP******** M**** -
InculpatV**** C******
InculpatB******* F***** L*****
InculpatM*** M***** D**
Parte vătămatăI.a.În temeiul art. 396 alin. 1, 2, 10 CPP, art. 375 alin. 1, 2 CPP, art. 14 CPP, condamnă pe inculpatul -NIC,-pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 C.pen. raportat la art. 229 alin.1 lit. b şi d şi alin. 2 lit. b C.pen, totul cu aplicarea art. 77 lit. a C.pen.; la o pedeapsă de 2 ani ?i 6 luni închisoare; În temeiul art. 72 alin. 1 CP, scade durata de timp în care inculpatul a fost supus măsurii reţinerii, arestului preventiv ?i a arestului la domiciliu din 18.07.2020 până în 09.12.2020. În temeiul art. 67 alin. 1 şi 2 CP aplică inculpatului NIC pedeapsa complementară, a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n, o CP şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu persoana vătămată MMD sau cu membri de familie ai acesteia, ori de a se apropia de acestea; dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde persoanele vătămate MMD şi SC ORTHO IMPLANTR CENTER SRL desfăşoară activităţi sociale, la o distan?ă mai mica de 1000 m; pe o durată de 2 ani ?i 6 luni, pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b CP. În temeiul art. 65 CP aplică inculpatului NIC pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n, o CP şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu persoana vătămată MMD sau cu membri de familie ai acesteia, ori de a se apropia de acestea; dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde persoanele vătămate MMD şi SC ORTHO IMPLANTR CENTER SRL desfăşoară activităţi sociale, la o distan?ă mai mica de 1000 m; pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 65 alin. 3 CP. În temeiul art. 91, art. 92 CP dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 9 luni, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 CP dispune supunerea inculpatului NIC la următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neam?, respectiv, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăra?i, după caz, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b CP impune inculpatului NIC să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul NIC să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile la Primăria mun. Roman, jud. Neam? sau Primăria com. Gâdinţi, jud. jud. Neam?, respectiv, Primăria com. Chirnogi, jud. Călăraşi sau Primăria loc. Olteni?a, jud. Călăra?i, după caz. În temeiul art. 404 alin. 2 CPP cu aplic. art. 5 alin. 1 CP atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere ca urmare a încălcării prevederilor art. 96 CP. În temeiul art. 399 alin. 1 CPP, art. 242 CPP revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul NIC în ultima parte a procesului penal. b.În temeiul art. 396 alin. 1, 2, 10 CPP, art. 375 alin. 1, 2 CPP, art. 14 CPP, condamnă pe inculpatul -PM , , -pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 C.pen. raportat la art. 229 alin.1 lit. b şi d şi alin. 2 lit. b C.pen, totul cu aplicarea art. 77 lit. a C.pen.; la o pedeapsă de 2 ani ?i 7 luni închisoare; În temeiul art. 72 alin. 1 CP, scade durata de timp în care inculpatul a fost supus măsurii reţinerii, arestului preventiv ?i a arestului la domiciliu din 18.07.2020 până în 09.12.2020. În temeiul art. 67 alin. 1 şi 2 CP aplică inculpatului PM pedeapsa complementară, a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n, o CP şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu persoana vătămată MMD sau cu membri de familie ai acesteia, ori de a se apropia de acestea; dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde persoanele vătămate MMD şi SC ORTHO IMPLANTR CENTER SRL desfăşoară activităţi sociale, la o distan?ă mai mica de 1000 m; pe o durată de 2 ani ?i 7 luni, pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b CP. În temeiul art. 65 CP aplică inculpatului PM pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n, o CP şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu persoana vătămată MMD sau cu membri de familie ai acesteia, ori de a se apropia de acestea; dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde persoanele vătămate MMD şi SC ORTHO IMPLANTR CENTER SRL desfăşoară activităţi sociale, la o distan?ă mai mica de 1000 m; pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 65 alin. 3 CP. În temeiul art. 91, art. 92 CP dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 7 luni închisoare sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 10 luni, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 CP dispune supunerea inculpatului PM la următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neam?, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b CP impune inculpatului PM să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul PM să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile la Primăria mun. Roman, jud. Neam? sau Primăria loc. Horia, jud. jud. Neam?. În temeiul art. 404 alin. 2 CPP cu aplic. art. 5 alin. 1 CP atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere ca urmare a încălcării prevederilor art. 96 CP. În temeiul art. 399 alin. 1 CPP, art. 242 CPP revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul PM în ultima parte a procesului penal. c.În temeiul art. 396 alin. 1, 2, 10 CPP, art. 375 alin. 1, 2 CPP, art. 14 CPP, condamnă pe inculpatul -VC , -pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 C.pen. raportat la art. 229 alin.1 lit. b şi d şi alin. 2 lit. b C.pen, totul cu aplicarea art. 77 lit. a C.pen.; la o pedeapsă de 2 ani ?i 5 luni închisoare; În temeiul art. 72 alin. 1 CP, scade durata de timp în care inculpatul a fost supus măsurii reţinerii, arestului preventiv ?i a arestului la domiciliu din 18.07.2020 până în 09.12.2020. În temeiul art. 67 alin. 1 şi 2 CP aplică inculpatului VC pedeapsa complementară, a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n, o CP şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu persoana vătămată MMD sau cu membri de familie ai acesteia, ori de a se apropia de acestea; dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde persoanele vătămate MMD şi SC ORTHO IMPLANTR CENTER SRL desfăşoară activităţi sociale, la o distan?ă mai mica de 1000 m; pe o durată de 2 ani ?i 5 luni, pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b CP. În temeiul art. 65 CP aplică inculpatului VC pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n, o CP şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu persoana vătămată MMD sau cu membri de familie ai acesteia, ori de a se apropia de acestea; dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde persoanele vătămate MMD şi SC ORTHO IMPLANTR CENTER SRL desfăşoară activităţi sociale, la o distan?ă mai mica de 1000 m; pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 65 alin. 3 CP. În temeiul art. 91, art. 92 CP dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 5 luni închisoare sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 CP dispune supunerea inculpatului VC la următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neam?, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b CP impune inculpatului VC să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul VC să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile la Primăria mun. Roman, jud. Neam? sau Primăria loc. Horia, jud. jud. Neam?. În temeiul art. 404 alin. 2 CPP cu aplic. art. 5 alin. 1 CP atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere ca urmare a încălcării prevederilor art. 96 CP. În temeiul art. 399 alin. 1 CPP, art. 242 CPP revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul VC în ultima parte a procesului penal. d.În temeiul art. 396 alin. 1, 2 CPP, art. 14 CPP, condamnă pe inculpatul -BFL , -pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la furt calificat, prevăzută de art. 47 C.pen. raportat la art. 228 alin. 1 C.pen. raportat la art. 229 alin.1 lit. b şi d şi alin. 2 lit. b C.pen; la o pedeapsă de 2 ani ?i 9 luni închisoare; În temeiul art. 72 alin. 1 CP, scade durata de timp în care inculpatul a fost supus măsurii reţinerii, arestului preventiv ?i a arestului la domiciliu din 20.07.2020 până în 12.02.2021. În temeiul art. 67 alin. 1 şi 2 CP aplică inculpatului BFL pedeapsa complementară, a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n, o CP şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu persoana vătămată MMD sau cu membri de familie ai acesteia, ori de a se apropia de acestea; dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde persoanele vătămate MMD şi SC ORTHO IMPLANTR CENTER SRL desfăşoară activităţi sociale, la o distan?ă mai mica de 1000 m; pe o durată de 2 ani ?i 9 luni, pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b CP. În temeiul art. 65 CP aplică inculpatului BFL pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n, o CP şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu persoana vătămată MMD sau cu membri de familie ai acesteia, ori de a se apropia de acestea; dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde persoanele vătămate MMD şi SC ORTHO IMPLANTR CENTER SRL desfăşoară activităţi sociale, la o distan?ă mai mica de 1000 m; pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 65 alin. 3 CP. În temeiul art. 91, art. 92 CP dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani ?i 9 luni luni închisoare sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 CP dispune supunerea inculpatului BFL la următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neam?, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b CP impune inculpatului BFL să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul BFL să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile la Primăria mun. Roman, jud. Neam? sau Primăria loc. Horia, jud. jud. Neam?. În temeiul art. 404 alin. 2 CPP cu aplic. art. 5 alin. 1 CP atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere ca urmare a încălcării prevederilor art. 96 CP. În temeiul art. 399 alin. 1 CPP, art. 242 CPP revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul BFL în ultima parte a procesului penal. II.În temeiul art. 397 alin. 1 CPP, art. 19 alin. 1, art. 25 alin. 1 CPP, combinat cu art. 1349, art. 1357 şi urm. C.Civ. admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă SC ORTHO IMPLANTR CENTER SRL prin reprezentant MMD ?i obligă pe inculpa?ii NIC PM, VC şi BFL în solidar, la plata către aceasta a sumei de 71.500 lei şi 3.180 Euro, cu titlu de daune materiale. III.În temeiul art. 276 alin. 1 CPP obligă inculpa?ii NIC PM VC şi BFL, în solidar, la plata cheltuielilor judiciare făcute de către persoana vătămată SC ORTHO IMPLANTR CENTER SRL prin reprezentant MMD, în sumă de 5.000 lei, reprezentând onorariul avoca?ial. În temeiul art. 272 alin. 1, art. 274 alin. 1 CPP dispune ca plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 370 lei reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu d-na. av. Grui?ă Andreea Mădălina în cuantum de 1.663 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu d-na. av. Boglea Bianca Ioana să rămână în sarcina statului şi să se avanseze din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 398, art. 274 CPP obligă pe inculpa?ii NIC , PM VC la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 7.400 lei fiecare, iar pe inculpatul BFL la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 7.800 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.03.2021.
Hotarare 330/2021 din 11.03.2021pentru data de 11.03.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.03.2021pentru concluzii pefond
Incheiere de sedinta din 22.02.2021LIPSA MARTOR
Incheiere de sedinta din 08.02.2021in vederea administrarii probatoriului incuviintat
Incheiere de sedinta din 11.01.2021ADMITE CEREREA DE AMANARE A CAUZEI FORMULATA DE INCULPATUL BICIUSCA FLORIN IN VEDEREA ANGAJARII UNUI APARATOR
Incheiere de sedinta din 07.12.2020