Dosar 14396/271/2020 din 13.10.2020

modificări acte constitutive persoane juridice


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14396/271/2020
Data dosar:
13.10.2020
Instanta:
Judecătoria Oradea
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
modificări acte constitutive persoane juridice
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.11.2020 la ora 13:00

    Complet: COMPLETUL 1 ASOCIATII ŞI FUNDAŢII
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA ENJOY MUSIC Autorizează modificările intervenite în actul constitutiv/statutul ASOCIAŢIEI ENJOY MUSIC înfiinţată prin Încheierea nr. 126/A/2015 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 6819/271/2015, conform Actului adiţional la Statutul asociaţiei nr. 1 şi a Actului adiţional la Statutul asociaţiei nr. 1, atestate cu nr. 9 din 17.11.2020, respectiv nr. 10 din 17.11.2020 de către avocat Hoblea Carmen, ce vor face parte integrantă din prezenta hotărâre. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în Registrele Speciale ale Asociaţiilor şi Fundaţiilor. Cu drept de a declara apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19.11.2020.

    Hotararecameraconsiliu2514/2020 din 19.11.2020
  • Sedinta din data de 29.10.2020 la ora 13:00

    Complet: COMPLETUL 1 ASOCIATII ŞI FUNDAŢII
  • Amână cauza

    pentru a da posibilitate petentei să depună la dosar Actul adi?ional care să cuprindă modificările ce se solicită a fi autorizate atestat de către avocat sau autentificat de notar

    Incheiere de sedinta din 29.10.2020
  • Sedinta din data de 15.10.2020 la ora 13:00

    Complet: COMPLETUL 1 ASOCIATII ŞI FUNDAŢII
  • Amână cauza

    pentru a se cita petenta cu mentiunea sa depuna la dosar inscrisuri

    Incheiere de sedinta din 15.10.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD