F****** C*****
CondamnatÎn baza art.587 C.pr.pen şi art.100 şi urm. C.pen respinge cererea petentului condamnat F C, deţinut în Penitenciar Mioveni ca nefondată. Fixează termen pentru reinterarea cererii data de 01.03.2021. În baza art.275 C.pr.pen obligă pe petentul condamnat F****** C***** la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu contestatie in 3 zile. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06.01.2021.
Hotarare 19/2021 din 06.01.2021Se va emite adresă către Penitenciar Mioveni si a ne comunica data încarcerării petentului, câte zile a executat până în prezent, dacă a fost folosit la muncă, iar în caz afirmativ câte zile au fost câştigate ca urmare a muncii prestate, daca a fost luat în discuţie de către Comisia de propuneri pentru liberare condiţionată şi, în caz afirmativ, să înaintaţi copia procesului verbal întocmit de comisie, comportamentul petentului pe perioada detenţiei, copie de pe mandatul în executarea căruia se află, copie de pe sentinţa penală de condamnare şi, dacă la data formulării cererii, acesta se afla încarcerat în PNT Colibaşi. Amână judecarea cauzei la 06.01.2021. Cu drept de contesta?ie. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Decembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 16.12.2020Se emite adresă către Penitenciar Mioveni pentru a comunica instanţei următoarele relaţii: data încarcerării petentului, câte zile a executat până în prezent, dacă a fost folosit la muncă, iar în caz afirmativ câte zile au fost câştigate ca urmare a muncii prestate, daca a fost luat în discuţie de către Comisia de propuneri pentru liberare condiţionată şi, în caz afirmativ, să înaintaţi copia procesului verbal întocmit de comisie, comportamentul petentului pe perioada detenţiei, copie de pe mandatul în executarea căruia se află şi, dacă la data formulării cererii, acesta se afla încarcerat în PNT Colibaşi. Se citează petentul la Penitenciar Mioveni. Amână judecarea cauzei la 16.12.2020. Cu drept de contestaţie Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 11.11.2020Se emite adresă către Penitenciar Mioveni pentru a comunica instanţei următoarele relaţii: data încarcerării petentului, câte zile a executat până în prezent, dacă a fost folosit la muncă, iar în caz afirmativ câte zile au fost câştigate ca urmare a muncii prestate, daca a fost luat în discuţie de către Comisia de propuneri pentru liberare condiţionată şi, în caz afirmativ, să înaintaţi copia procesului verbal întocmit de comisie, comportamentul petentului pe perioada detenţiei, copie de pe mandatul în executarea căruia se află şi, dacă la data formulării cererii, acesta se afla încarcerat în PNT Colibaşi. Se citează petentul la Penitenciar Mioveni. Amână judecarea cauzei la 11.11.2020 Cu contestaţie. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.10.2020.
Incheiere de sedinta din 14.10.2020