T***** V*******
Intimat ReclamantP********* G****** A* P********** D* P* L**** Î***** C**** D* C****** Ş* J******* - P******** D* P* L**** Î***** C**** D* C****** Ş* J*******
Recurent PârâtP******** D* P* L**** Î***** C**** D* C****** Ş* J*******
Recurent PârâtA****** N******** D* A*********** F******
Recurent PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în practicaua şi dispozitivul deciziei civile nr. 37/14.01.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul că sentinţa civilă nr. 4238/04.12.2019, ce a făcut obiectul recursurilor, a fost pronunţată de Tribunalul Ilfov – Secţia Civilă, iar nu de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal, cum eronat s-a menţionat. Definitivă. Pronunţată azi, 25.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 25.02.2021Respinge recursul recurenţilor-pârâţi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă ÎCCJ şi Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, ca nefondat. Admite recursul recurentei-pârâte ANAF. Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare: Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâta ANAF ca nefondată. Menţine în rest sentinţa recurată. Definitivă. Pronunţată azi, 14.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 37/2021 din 14.01.2021lipsa de procedura
Incheiere de sedinta din 05.11.2020