B****** C* V*****
InculpatB****** C* V*****
InculpatC******** D******
Parte civilăAmână pronunţarea în cauză la data de 10.02.2023. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 16.01.2023.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2023I N S T A N Ţ A, Având în vedere că a fost admisă cererea de abţinere formulată în cauză de titularul completului penal C27, În vederea trimiterii prezentului dosar completului legal investit cu soluţionarea cauzei, ca urmare a repartizării aleatorii, D I S P U N E: Constată admisă cerere de abţinere formulată de preşedintele completului C27 Penal şi trimite dosarul completului C26 penal pentru a dispune măsurile ce se impun. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.11.2022.
Incheiere de sedinta din 21.11.2022În baza art. 64 alin. 1 lit. a C.p.p., admite cererea de abţinere de la soluţionarea dosarului nr. 1449/314/2020 al Judecătoriei Suceava, formulată de doamna judecător Liteanu-Lionti Alexandra-Rebeca. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.11.2022.
Incheiere abtinere din 10.11.2022În temeiul art. 395 alin. 1 Cod procedură penală, repune cauza pe rol şi fixează termen la data de 21.11.2022, ora 12.00, pentru când se citează inculpatul şi partea civilă, cu menţiunea că va fi pusă în discuţie cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. 1 lit. f teza a II-a Cod procedură penală. Dispune înştiinţarea avocaţilor despre motivul repunerii cauzei pe rol şi termenul de judecată stabilit. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.09.2022.
Incheiere de sedinta din 13.09.2022Amână pronunţarea la data de 13.09.2022 Pronunţaţă astăzi, 31.08.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.08.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 31.08.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 01.08.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.08.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 01.08.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 01.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 01.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 30.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 30.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 09.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2022I N S T A N ? A Având în vedere cererea formulată de avocatul inculpatului, va admite cererea, Având în vedere că la acest termen de judecată avocatul păr?ii civile a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri ?i pentru a fi studiate aceste înscrisuri, va proroga discu?ia cu privire la utilitatea probei cu înscrisuri la termenul viitor, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 09.05.2022, ora 10.50 pentru când păr?ile au termenul în cuno?tin?ă. Prorogă discu?ia cu privire la utilitatea probei cu înscrisuri depusă la dosarul cauzei de către avocatul păr?ii civile la termenul viitor, având în vedere că aceste înscrisuri nu au fost studiate. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 28.02.2022.
Incheiere de sedinta din 28.02.2022I N S T A N ? A Pentru a se emite adresă către BEP din cadrul Judecătoriei Rădău?i să înainteze copia sentin?ei penale nr. 380/2020 cu men?iunea datei rămânerii definitive ?i întocmirea referatului specific, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 06.12.2021, ora 14.00 pentru când păr?ile au termenul în cuno?tin?ă. Se emite adresă către BEP din cadrul Judecătoriei Rădău?i să înainteze copia sentin?ei penale nr. 380/2020 cu men?iunea datei rămânerii definitive ?i întocmirea referatului specific. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 27.09.2021.
Incheiere de sedinta din 27.09.2021I N S T A N ? A Având în vedere cererea ?i aspectele învederate de avocatul inculpatului, va admite cererea ?i va acorda un ultim termen de judecată pentru ca avocatul inculpatului să depună la dosarul cauzei înscrisurile în circumstan?iere de care inculpatul în?elege să se folosească, D I S P U N E : Admite cererea formulată de avocatul inculpatului. Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 27.09.2021, ora 13.35 pentru când păr?ile au termenul în cuno?tin?ă. Pune în vedere avocatului inculpatului să depună la dosar înscrisurile în circumstan?iere de care inculpatul în?elege să se folosească. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 28.06.2021.
Incheiere de sedinta din 28.06.2021I N S T A N ? A Pentru ca avocatul inculpatului să depună la dosar declara?ia modificată în sensul de a se men?iona în mod expres faptele re?inute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, că le recunoa?te ?i că este de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunită?ii, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 28.06.2021, ora 13.50 pentru când păr?ile au termenul în cuno?tin?ă. Pune în vedere avocatului inculpatului să depună la dosar declara?ia autentificată modificată în sensul de a se men?iona în mod expres faptele re?inute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, dacă le recunoa?te ?i dacă este de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunită?ii. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 19.04.2021.
Incheiere de sedinta din 19.04.2021I N S T A N ? A Având în vedere cererea formulată de avocatul inculpatului, va admite cererea, D I S P U N E : Admite cererea formulată de avocatul inculpatului. Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 19.04.2021, ora 15.30 pentru când păr?ile au termenul în cuno?tin?ă. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 22.02.2021.
Incheiere de sedinta din 22.02.2021I N S T A N ? A Având în vedere cererea formulată de avocatul inculpatului, va admite cererea, D I S P U N E : Admite cererea formulată de avocatul inculpatului. Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 22.02.2021, ora 11.45 pentru când păr?ile au termenul în cuno?tin?ă. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 07.12.2020.
Incheiere de sedinta din 07.12.2020I N S T A N ? A Pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere, prin afi?are la sediul instan?ei, verificarea în baza de date DEPABD ?i ANP cu privire la inculpat, Pentru a se cita persoana vătămată, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 07.12.2020, ora 09.40 pentru când se citează inculpatul cu mandat de aducere ?i prin afi?are la sediul instan?ei. Verificarea în baza de date DEPABD ?i ANP cu privire la inculpat. Se citează persoana vătămată. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 05.10.2020.
Incheiere de sedinta din 05.10.2020