S***** M*****************
ReclamantF****** A********
ReclamantT**** G*******
ReclamantM********* A***
PârâtP******* M********* A***
PârâtRespinge ca inadmisibilă acţiunea exercitată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul M********* A*** având ca obiect anulare act administrativ-autorizaţie de construire şi daune morale. Admite în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii Ştefan Mihaela Florentina reprezentant legal al SC Info Brokerage SRL, F****** A******** şi T**** G******* în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Arad şi pârâta SC Achim Accounting SRL, având ca obiect anularea cat administrativ şi daune morale. Anulează autorizaţia de construire nr. 1331/03.12.2019 eliberată de pârâtul Primarul Municipiului Arad pentru executarea lucrărilor ,, Separare tehnică branşament de apă şi racord canal menajer şi pluvial.” Respinge cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la plata sumei de 18.000 lei daune morale. Obligă pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 4050 lei cheltuieli de judecată parţiale. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 24.02.2022.
Hotarare 220/2022 din 24.02.2022Amână pronunţarea hotărârii pentru depunerea de concluzii scrise la data de 24.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.02.2022Termen: 10.02.2022 - pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de răspunsul la obiecţiuni.
Incheiere de sedinta din 13.01.2022Termen: 13.01.2022 - pentru comunicarea obiecţiunilor la raportul de expertiză cu expertul pentru a răspunde la acestea.
Incheiere de sedinta din 16.12.2021Termen: 16.12.2021 - pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de cuprinsul raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 18.11.2021Termen: 18.11.2021 - pentru efectuarea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 07.10.2021Termen: 07.10.2021 - pentru ca noul expert, desemnat la acest termen de judecată, să îşi facă introducerea în cauză.
Incheiere de sedinta din 23.09.2021Termen: 23.09.2021 - pentru introducerea în cauză a expertului desemnat, pentru ca acesta să estimeze costul total al lucrării şi termenul de efectuare al raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 09.09.2021Termen: 09.09.2021 - pentru comunicarea notelor scrise formulate de reclamante şi a înscrisurilor anexate cu pârâţii şi a da posibilitatea acestora să îşi exprime poziţia.
Incheiere de sedinta din 03.06.2021Termen: 03.06.2021 - la cererea reprezentantului reclamantelor, aflat în imposibilitatea de a se prezenta la acest termen de judecată şi pentru ca reclamantele să formuleze şi să susţină cererea de probaţiune, sub sancţiunea suspendării în caz de neconformare.
Incheiere de sedinta din 20.05.2021Termen: 20.05.2021 - pentru a se comunica răspunsul la interogatoriu cu pârâţii şi pentru a da posibilitatea părţilor să formuleze cereri de probaţiune.
Incheiere de sedinta din 08.04.2021Termen: 08.04.2021 - pentru ca beneficiarul actului administrativ atacat, SC Achim Accounting SRL, prin reprezentant, să răspundă la interogatoriul formulat de reclamante.
Incheiere de sedinta din 11.03.2021Termen: 11.03.2021 - la cererea reclamantelor, pentru asigurarea prezenţei reprezentantului convenţional ales, şi pentru a da posibilitatea acestora să îşi precizeze poziţia faţă de chestiunile exprimate de pârâţi de şi de beneficiarului actului administrativ atacat.
Incheiere de sedinta din 25.02.2021Termen: 25.02.2021 - pentru emitere adresă. Admite cererea de suspendare a executării autorizaţiei de construcţie emisă de Primarul municipiului Arad nr. 1331/03.12.2019, formulată de reclamanta Ştefan Mihaela-Florentina reprezentant legal al Info-Brokerage SRL şi reclamantele F****** A******** şi T**** G******* în contradictoriu cu pârâţii M********* A***, prin primar, Primarul Municipiului Arad şi benefriciarul SC Achim Accounting SRL Suspendă executarea autorizaţiei de construcţie emisă de Primarul municipiului Arad nr. 1331/03.12.2019, până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze. Fixează termen de judecată pentru soluţionarea acţiunii în anularea actului administrativ la data de 25.02.2021, ora 10:20. Cu drept de recurs, în privinţa suspendării, în termen de 5 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 28.01.2021.
Incheiere de sedinta din 28.01.2021Termen: 28.01.2021 - la cererea reclamantelor şi pentru emitere adresă către Primăria Municipiului Arad.
Incheiere de sedinta din 14.01.2021Termen: 14.01.2021 - pentru a da posibilitatea beneficiarului actului administrativ atacat să formuleze întâmpinare.
Incheiere de sedinta din 10.12.2020Termen:10.12.2020 - pentru a se comunica precizarea de acţiune cu pârâtul şi pentru ca reclamanţii să depună câte un exemplar al precizării de acţiune şi al acţiunii introductive în vederea comunicării cu beneficiarul actului administrativ atacat.
Incheiere de sedinta din 26.11.2020Termen: 26.11.2020 - pentru soluţionarea cererii de recuzare.
Incheiere de sedinta din 29.10.2020A fost admisă cererea de recuzare a presedintelui de complet formulată de reclamante, cauza a fost repartizată aleatoriu, iar prezentul complet a fost dezinvestit.
Incheiere de sedinta din 14.10.2020Amâna cauza la data de 14.10.2020, ora 10:20, pentru solutionarea cererii de recuzare, formulată de reclamante în dosarul asociat 1456/108/2020/a2.
Incheiere de sedinta din 30.09.2020Amână cauza la data de 30.09.2020, ora 10:20, pentru solutionarea cererii de recuzare formulată oral în cauză de reclamanta S***** M*****************.
Incheiere de sedinta din 16.09.2020Termen: 16.09.2020 - pentru a da posibilitatea reclamanţilor să studieze întâmpinarea comunicată la acest termen de judecată, pentru emitere adresă către pârâtul M********* A*** precum şi pentru trimiterea cauzei completului de judecată iniţial învestit.
Incheiere de sedinta din 27.08.2020