S******* C***** J******* D* U****** "*** S******** I***
ReclamantA******* C******
PârâtA******* M******
PârâtM***** F*****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi, cu sediul în mun. Iaşi, Bd. Independenţei, nr. 1, cod 700111, jud. Iaşi în contradictoriu cu pârâţii A. C., A. M., şi M. F., Obligă pârâţii la plata în solidar către reclamant a sumei de 1.635,81 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare cu privire la persoana vătămată F. C. G., precum şi la plata dobânzii legale, calculată de la data producerii prejudiciului - 28.07.2014 şi până la achitarea debitului. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Darabani. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor a soluţiei, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 01.07.2021.
Hotarare 398/2021 din 01.07.2021În temeiul art.396 alin.1 Cod procedură civilă, amână pronun?area cauzei la data de 01 iulie 2021 Potrivit art.396 alin.2 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 iunie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.06.2021Încuviinţează termenul solicitat de d-na avocat Ailincă Alina, pentru pârâţii A******* M****** şi A******* C****** în vederea pregătirii apărării. Amână judecarea cauzei pentru data de 17 iunie 2021, intervalul orar 09,00-10,00, termen pentru care: - părţile au termenul de judecată în cunoştinţă în conformitate cu prevederile art. 229 alin. (1) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 aprilie 2021.
Incheiere de sedinta din 22.04.2021Amână judecata cauzei la data de 22.04.2021, interval orar 11.00 -12.00, complet CCs, sala Emil Costeanu, dată pentru care se va cita pârâtul A******* M******, reclamantul şi pârâţii A******* C****** şi M***** F***** au termenul în cunoştinţă; Se va emite adresă Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani să transmită copie după dosarul nr.500/P/2014; Se va emite adresă Biroului de executări penale din cadrul Judecătoriei Darabani să înainteze copia sentinţei penale nr.53 din 25.04.2018 pronunţată de Judecătoria Darabani în dosarul nr. 553/217/2016. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 martie 2021.
Incheiere de sedinta din 18.03.2021