Dosar 1461/240/2020 din 26.11.2020

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1461/240/2020
Data dosar:
26.11.2020
Instanta:
Judecătoria Brad
Departament:
Civil
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.01.2021 la ora 11:00

    Complet: C4 civil CC
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, cererea formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A. în contradictoriu cu pârâta C*** E**** F******, având ca obiect cerere de valoare redusă, şi, în consecinţă: Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 409,66 lei, reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii şi suma de 143,05 lei reprezentând penalităţi de întârziere, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,5%/zi de întârziere conform contractului în continuare, de la data până la care acestea au fost calculate şi până la data achitării integrale a debitului. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 970,34 lei, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Brad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.01.2021.

    Hotararecameraconsiliu117/2021 din 20.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD