A************ F******* I********
ReclamantT*********** I**** S***** P*** A************ C***** A***** E******
PârâtAdmite în parte acţiunea. Dispune rezilierea contractului de locaţiune încheiat între părţi nr. 10165 din 15.03.2018, precum şi evacuare pârâtei din imobilul situat în ... având suprafaţa de 104,81 m.p. Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 4.740,76 Euro (echivalentul în lei la cursul valutar BNR din ziua plăţii), reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă + TVA, aferentă perioadei noiembrie 2018-februarie 2020; precum şi la plata penalităţilor de 0,20% pe zi de întârziere, aferente sumei de mai sus, de la data scadenţei fiecărei chirii lunare în parte (283,77 Euro + TVA), până la plata efectivă. Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea şi motivele de apel se vor depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată, astăzi, 15.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 7105/2020 din 15.10.2020Amână pronunţarea la data de 15.10.2020, care se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2020Admite excepţia necompeten?ei specializate a completului de judecată C3 Civil – Stagiari S2, invocată din oficiu. Dispune trimiterea cauzei către registratură, în vederea unei noi repartizări aleatorii. Fără cale de atac. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 26.05.2020.
Incheiere de sedinta din 26.05.2020