I******* M********* S***
ReclamantC****** C* A******
PârâtC****** C* R***** C**** C*******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul I******* M********* S*** în contradictoriu cu pârâţii CHIRIAC AURELIA şi CHIRIAC ROBERT CAMIL CRISTIAN. Obligă pârâţii CHIRIAC AURELIA şi CHIRIAC ROBERT CAMIL CRISTIAN la suportarea pasivului societăţii debitoare ELLA PAPER SRL, în cuantum de 189.231,32 lei. În conf. cu art.173 din Legea nr.85/2014, executarea silită se va efectua conf. dispoziţiilor Codului de procedură civilă. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti secţia a VII-a civilă. Pronunţată azi 01.03.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 946/2021 din 01.03.2021Amână pronunţarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2021Pentru stabilirea pasivului în dosarul de fond.
Incheiere de sedinta din 07.12.2020Pentru a se depune cerere precizatoare
Incheiere de sedinta din 21.09.2020Suspendat de drept în baza art.63 alin.11 din Decretul Preşedintelui României nr.240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.
Rezolutie din 27.04.2020