Dosar 14748/55/2020 din 15.09.2020

furtul calificat (art.229 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14748/55/2020
Data dosar:
15.09.2020
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia penala
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.02.2021 la ora 08:30

    Complet: P04-sup
  • Condamnare

    În temeiul art. 32 C.pen., raportat la art. 228 alin. 1 C.pen., art. 229 alin. 1 lit. b şi d C.pen. cu reţinerea art. 41 alin. 1 C.pen., art. 396 alin. 2 C.pr.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă inculpatul P******* A***** G******, în prezent încarcerat în Penitenciarul Arad, fără ocupaţie, fără loc de muncă, necăsătorit, studii – 12 clase, cu antecedente penale, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat. În temeiul art. 67 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 (un) an, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. În temeiul art. 65 alin 1 şi 3 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 228 alin. 1 C.pen., art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 2 lit. b C.pen., cu reţinerea art. 41 alin. 1 C.pen, art. 396 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pen., condamnă inculpatul P******* A***** G****** la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 67 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 (un) an, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. În temeiul art. 65 alin 1 şi 3 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată. Constată că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b şi a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b pe o durată de 2 ani 3 luni şi 4 zile, prin sentinţa penală nr. 1263/21.07.2020 în dosarul nr. 4749/55/2019 al Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 1001/A la 13.10.2020 a Curţii de Apel Timişoara, şi au fost săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub un termen de supraveghere de 4 ani şi interdicţia drepturilor prevăzute de art. 66 alin, 1 lit. a şi b pe o durata de 4 ani, dispusă prin sentinţa penală nr. 905 din 11.05.2017 din dosarul 4480/55/2017 al Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 1248/A la 25.10.2017 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1263/21.07.2020 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosarul nr. 4749/55/2019, definitivă prin decizia penală nr. 1001/A la 13.10.2020 a Curţii de Apel Timişoara, în pedepsele componente de: - 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 228 alin., art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., art. 41 alin. 1, art. 43 alin. 1, cu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b pe o perioadă de 1 an şi a pedepsei accesorii prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen.; - 2 (doi) ani închisoare şi restul neexecutat de 1 (un) an, 3 (trei) luni şi 4 (patru) zile din pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C.pen. pe o durată de 4 (patru) ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 905/11.05.2017 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosarul nr. 4480/55/2017, definitivă prin decizia penală nr. 1248/A/25.10.2017 a Curţii de Apel Timişoara; Constată că prin sentinţa penală nr. 1263/21.07.2020 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 4749/55/2019, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1001/A/13.10.2020 a Curţii de Apel Timişoara a fost revocată în temeiul dispoziţiilor art. 96 alin. 4 Cod penal suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 233 Cod penal, prin sentinţa penală nr. 905/11.05.2017 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosarul nr. 4480/55/2017, definitivă prin decizia penală nr. 1248/A/25.10.2017 a Curţii de Apel Timişoara. În temeiul art. 40 C.pen., art. 38 alin. 1 C.pen., art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contopeşte pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin prezenta, cu pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare aplicată prin prezenta şi pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1263/21.07.2020 în dosarul nr. 4749/55/2019 al Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 1001/A la 13.10.2020 a Curţii de Apel Timişoara, în pedeapsa principală cea mai grea, respectiv 2 (doi) ani închisoare la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică un spor de 7 (şapte) luni închisoare, rezultând o pedeapsă intermediară de 2 (doi) ani şi 7 (şapte) luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. rap. la art. 67 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. cea mai grea, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen. În temeiul art. 45 alin. 5 raportat la art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 96 alin. alin. 4 teza finală C.pen., art. 41 alin. 1 C.pen., art. 43 alin. 2 C.pen., adaugă pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 905/11.05.2017 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosarul nr. 4480/55/2017, definitivă prin decizia penală nr. 1248/A/25.10.2017 a Curţii de Apel Timişoara, a cărei suspendare sub supraveghere a fost revocată, la pedeapsa intermediară de 2 (doi) ani şi 7 (şapte) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 7 luni închisoare. În temeiul art. 40 alin. 3 Cod pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestului preventiv din 27.02.2017 la 11.05.2017 inclusiv şi durata arestului preventiv şi perioada deja executată din data de 29.08.2020 la zi. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. b C.pen. rap. la art. 67 C.pen. adaugă la pedeapsa complementară stabilită prin prezenta restul neexecutat din pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 4 (patru) ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 905/11.05.2017 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosarul nr. 4480/55/2017, definitivă prin decizia penală nr. 1248/A/25.10.2017 a Curţii de Apel Timişoara, respectiv 1 an 3 luni şi 4 zile, inculpatul urmând să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 (doi) ani 3 (trei) luni şi 4 (patru) zile, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen. În temeiul art. 45 alin. 5 raportat la art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii cu numărul: 1276/2020 din 13.10.2020 al Judecătoriei Arad, emis în dosarul nr. 4749/55/2019 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei sentinţe. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei aferentă urmăririi penale şi 100 lei aferentă judecăţii. În temeiul art. 272 alin.1 C.proc.pen. dispune plata din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Arad a sumei de 868 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.02.2021.

    Hotarare 389/2021 din 23.02.2021
  • Sedinta din data de 10.02.2021 la ora 08:30

    Complet: P04-2021
  • Amână pronunţarea

    Stabileste termen de pronuntare la data de 23.02.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.02.2021
  • Sedinta din data de 13.01.2021 la ora 08:30

    Complet: P04-2021
  • Amână cauza

    T: 10.02.2021, pentru prezentarea la judecata a aparatorului desemnat din oficiu inculpatului.

    Incheiere de sedinta din 13.01.2021
  • Sedinta din data de 25.11.2020 la ora 08:35

    Complet: P04-2020
  • Amână cauza

    T. 13.01.2021-cerere amanare formulata de inculpat pentru a se impaca cu persoana vatamata.

    Incheiere de sedinta din 25.11.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD