Dosar 1475/321/2019 din 15.12.2020

contestaţie la executare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1475/321/2019
Data dosar:
15.12.2020
Instanta:
Tribunalul Neamț
Departament:
Sectia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
contestaţie la executare
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.11.2021 la ora 09:30

    Complet: A4
  • Constată perimat apelul

    În temeiul art. 416 din Codul de procedură civilă, constată că a intervenit perimarea apelului formulat de apelanta-intimată B**** A** în contradictoriu cu intimata-contestatoare C***** Ţ******** P*** P*****, împotriva sentinţei civile nr. 1311/27.10.2020, pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ, în dosarul nr. 1475/321/2019 - cauză având ca obiect contestaţie la executare. Respinge ca nefondată cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apelanta-pârâtă B**** A**. Cu drept de recurs, la Curtea de Apel Bacău, în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Neamţ - secţia a II a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.11.2021, în conformitate cu dispoziţiile art. 402 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 634/2021 din 29.11.2021
  • Sedinta din data de 29.03.2021 la ora 09:30

    Complet: A4
  • 242 NCPC/155-1 CPC

    În temeiul art. 242 alin. (1) Cod procedură civilă dispune suspendarea judecării cererii având ca obiect apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 1311 din 27.10.2020, pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ, în dosarul nr. 1475/321/2019, de apelanta-pârâtă B**** A** şi intimata-contestatoare C***** Ţ******** P*** P*****, pentru neîndeplinirea obligaţiei de a depune originalul chitanţei de plată a taxei judiciare de timbru de 106,5 lei şi anume originalul chitanţei seria 124803/2020 nr. 0004872 din 24.10.2020. Conform art. 414 Cod procedură civilă, cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Conform art. 490 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă cererea de recurs se depune la Tribunalul Neamţ-secţia a II a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată astăzi, 29.03.2021, în conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere suspendare din 29.03.2021
  • Sedinta din data de 22.02.2021 la ora 09:30

    Complet: A4
  • Amână cauza

    Amânat pentru ca apelanta să depună la dosar originalul chitanţei de plată a taxei judiciare de timbru.

    Incheiere de sedinta din 22.02.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD