A****** L******
ReclamantW*** A** H****** L*********** S******** O******
PârâtAdmite cererea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2418 lei, reprezentând compensaţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată asupra acestei sume începând cu data de 09.01.2020 şi până la data plăţii integrale a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1287 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru (200 lei), onorariu avocat (967 lei) ?i contravaloare servicii de traducere (120 lei). Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 16.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 9344/2020 din 16.11.2020În temeiul art. 123 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară a instan?elor, având în vedere imposibilitatea de prezentare a titularului completului de judecată, amână pronunţarea la data de 16.11.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 10.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Amână pronunţarea la data de 10.11.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.10.2020