Dosar 1488/118/2020 din 09.12.2020

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1488/118/2020
Data dosar:
09.12.2020
Instanta:
Curtea de Apel Constanța
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.03.2021 la ora 12:00

    Complet: AM2
  • Schimbat în parte

    Decizie Admite apelul. Anulează în parte sentinţa apelată în sensul că înlătură din cuprinsul acesteia dispoziţiile privitoare la obligarea pârâtei la actualizarea cu indicele de inflaţie a diferenţelor salariale litigioase, la anularea actelor adiţionale nr. 670/21.03.2019 şi nr. 243/14.01.2020 la contractul individual de muncă al reclamantei şi la obligarea pârâtei să-i emită reclamantei o decizie de stabilire a unui salariu de bază egal cu cel maxim aflat în plată la nivelul instituţiei pentru anul 2019. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că respinge, ca nefondat, petitul având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamantă a diferenţelor nete dintre salariul de bază la nivel maxim aflat în plată şi cel efectiv plătit în luna martie 2020. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Obligă apelanta la plata către intimată a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.03.2021.

    Hotarare 87/2021 din 16.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD