F***** C*****
ReclamantM* I** B******* S**
PârâtAdmite excepţia lipsei de interes cu privire la obligarea pârâtei la contravaloarea chiriei şi dobânzii legale aferente. Respinge ac?iunea privind plata contravalorii chiriei şi a dobânzii legale ca lipsită de interes. Admite în parte acţiunea ulterior precizată. Constată intervenită rezilierea contractului de închiriere nr. 1/17.06.2020. Obligă pârâta să restituite reclamantului imobilul ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 1/17.06.2020. Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 663,18 lei reprezentând contravaloare cheltuieli întreţinere şi utilităţi, la care se va adauga dobânda legală de la data efectuării fiecărei plăţi şi până la achitarea efectivă a debitului. Obligă pârâta la plata sumei de 500 de lei reclamantului, reprezentând onorariu de avocat conform chitanţei nr. 61/2021, precum şi a sumei de 71,4 lei reprezentând taxa judiciară de timbru. Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Târgu-Jiu. Pronunţată, azi, 07.07.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 4631/2021 din 07.07.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 07.07.2021. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 alin. 2 C.pr. civ.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.06.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 30.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2021Acordă termen de judecată la data de 23.06.2021, ora 11,30 , pentru a se comunica pârâtei interogatoriul scris pentru a răspunde .
Incheiere de sedinta din 19.05.2021Acordă termen de judecată la data de 19.05.2021 , ora 11,30 , pentru administrarea probatoriului
Incheiere de sedinta din 07.04.2021