B** T**** F*********
PetentB**** S*** S**
CreditorE***** M******
DebitorC***** M*******
DebitorAdmite cererea formulată de Birou Executor Judecătoresc „Tudor Florentina”. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr.3515/09.07.2020 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr.8848/300/2020 Urmărirea se încuviinţează pentru următoarele sume : 2.462 lei, reprezentînd debit principal; la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,17% pe fiecare zi de întârziere, calculate de la data scadenţei fiecărei rate lunare, respectiv 28 a fiecărei luni, începând cu data de 28.01.2017 şi până la data achitării efective , fără ca valoarea penalităţilor de întârziere să depăşească dublu cuantumului debitului principal ; 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată, precum şi pentru cheltuielile de executare silită ce vor fi stabilite de executorul judecătoresc. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu, prin toate modalităţile prevăzute de lege. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 03.11.2020, la sediul Judecătoriei Giurgiu.
Incheiere de executare silita 5836/2020 din 03.11.2020