Dosar 1494/179/2020/a1 din 13.11.2020

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1494/179/2020/a1
Data dosar:
13.11.2020
Instanta:
Judecătoria Babadag
Departament:
Sectie mixta
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.12.2020 la ora 9:00

    Complet: C2
  • admite cererea

    În baza art.346 alin.(1) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.157/P/2019 din data de 11.11.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul T.P.C. , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte obţinute din pescuit", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64 lit. h) din OUG 23/2008. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 22.12.2020.

    Incheierefinalacamerapreliminara316/2020 din 22.12.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD