Dosar 1496/87/2020 din 12.10.2020

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1496/87/2020
Data dosar:
12.10.2020
Instanta:
Tribunalul Teleorman
Departament:
SECTIA CMASCAF
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.06.2021 la ora 11:00

    Complet: C2 LM
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamantul M****** T*** M******, în contradictoriu cu pârâta SC KISS SRL Salcia. Constată nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 1/31.07.2020 emisă de pârâtă. Dispune reintegrarea reclamantului pe funcţia deţinută anterior concedierii. Obligă pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat, aferentă perioadei 01.03.2018 – 02.06.2021. Obligă pârâta la compensarea în bani a concediului de odihnă cuvenit şi neefectuat, aferent perioadei 01.03.2018 – 02.06.2021. Obligă pârâta să elibereze reclamantului o adeverinţă din care să reiasă perioada lucrată de către acesta în cadrul societăţii. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Teleorman. Pronunţată astăzi, 02.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Hotarare 417/2021 din 02.06.2021
  • Sedinta din data de 05.05.2021 la ora 11:15

    Complet: C2 LM
  • Amână cauza

    la cererea pârâtului pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse de ITM

    Incheiere de sedinta din 05.05.2021
  • Sedinta din data de 07.04.2021 la ora 12:00

    Complet: C2 LM
  • Amână cauza

    adresă ITM

    Incheiere de sedinta din 07.04.2021
  • Sedinta din data de 10.03.2021 la ora 11:20

    Complet: C2 LM
  • Amână cauza

    pentru adrese către Parchet şi IPJ - suplimetare probatoriu

    Incheiere de sedinta din 10.03.2021
  • Sedinta din data de 13.01.2021 la ora 11:40

    Complet: C2 LM
  • Amână cauza

    la cererea pârâtului pentru a-şi angaja apărător

    Incheiere de sedinta din 13.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD