M***** A******
PetentAnulează plângerea contravenţională formulată de petenta MA, împotriva proceselor-verbale seria R19, nr. 0514863/10.09.2019 şi seria R19, nr. 0043962/29.01.2019, emise de CNAIR S.A. – CESTRIN. Cu drept de a se formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Bistriţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia petentei prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.07.2020.
Incheiereanularecerere2375/2020 din 15.07.2020Dispune continuarea procedurii prevăzute de art. 200 C. pr. civ.. Dispune emiterea unei comunicări către petentă, cu menţiunea ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată, prevăzută de art. 200 alin. (4) C. pr. civ., să îndeplinească următoarele obligaţii: 1. Să precizeze dacă taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, achitată conform dovezii aflate la fila 3, a fost achitată pentru soluţionarea plângerii îndreptate împotriva procesului-verbal seria R19, nr. 0514863/10.09.2019 sau împotriva procesului-verbal seria R19, nr. 0043962/29.01.2019; 2. Să achite diferenţa de 20 lei din taxa judiciară de timbru datorată în cuantum total de 40 lei (2x20 lei/proces-verbal atacat), şi să transmită instanţei dovada acestei achitări, petenta având posibilitatea de a formula cerere de reexaminare şi cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013; 3. Să semneze cererea de chemare în judecată. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia petentei prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 03.06.2020.
Incheiere de sedinta din 03.06.2020