B***** B***
InculpatÎn baza art. 336 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul B***** B*** la pedeapsa amenzii în cuantum de 6000 de lei, corespunzător a 200 de zile-amendă cu un cuantum al unei zile-amendă de 30 lei, pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului sau altor substan?e (faptă din 31.05.2018). În baza art. 335 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul B***** B*** (cu datele menţionate mai sus) la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă din 31.05.2018). În baza art. 97 Cod penal anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani şi 8 luni dispusă prin sentinţa penală nr. 65/22.01.2021 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul cu nr. 23334/197/2020, definitivă prin neapelare la data de 03.02.2021. În baza art. 38 din Codul penal, constată că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 65/22.01.2021 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul cu nr. 23334/197/2020, definitivă prin neapelare la data de 03.02.2021 şi le repune în individualitatea lor după cum urmează: - pedeapsa de 1 an ?i 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin 1 Cod penal (data faptei 27.09.2020) - pedeapsa de 1 an ?i 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 alin 1 Cod penal (data faptei 27.09.2020). - pedeapsa de 1 an ?i 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin 1 Cod penal (data faptei 11.11.2020). - pedeapsa de 1 an ?i 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 alin 1 Cod penal (data faptei 11.11.2020), În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) şi d) din Codul penal din Codul penal, contopeşte toate pedepsele principale men?ionate anterior, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an ?i 5 luni închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea (1 an şi 2 luni închisoare, 1 an şi 5 luni închisoare, 1 an şi 2 luni închisoare şi 9 luni închisoare) de 1 an şi 6 luni şi pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6000 de lei, urmând ca în final inculpatului să îi fie aplicată pedeapsa închisorii de 2 ani şi 11 luni şi amendă în cuantum de 6000 de lei. În baza art. 91 din Codul penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate de 2 ani şi 11 luni închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani care se va calcula, conform dispoziţiilor art. 97 din Codul penal, de la data rămânerii defintive a sentinţei penale nr. 65/22.01.2021 pronunţate de Judecătoria Braşov, respectiv de la data de 03.02.2021. În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal, va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul penal va impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de către Serviciul de Proba?iune Braşov sau organizate în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o munca neremunerata în folosul comunităţii pe o perioada de 120 de zile, la Primăria Municipiului Codlea, având în vedere că este singura instituţie menţionată pentru localitatea de domiciliu a inculpatului. În baza art. 91 alin. (4) din Codul penalul rap. la art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 96 alin. (1) din Codul penal respectiv asupra nerespectării măsurilor de supraveghere, asupra neexecutării obligaţiilor stabilite în sarcina sa precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere constând în revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere ?i executarea pedepsei închisorii de 2 ani şi 11 luni închisoare în regim de detenţie. În baza art. 91 alin. 1 lit a) şi art. 91 alin. 3 din Codul penal în interpretarea dată de Î.C.C.J. conform deciziei nr. 4/2020 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, executarea pedepsei amenzii de 6000 de lei nu este suspendată, urmând a fi executată. În temeiul art. 63 alin. 1 Cod penal, instan?a atrage aten?ia inculpatului că, în caz de neexecutare cu rea-credin?ă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuie?te cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. În baza art. 72 Cod penal, constată că inculpatul a fost re?inut ?i arestat preventiv în perioada 12.11.2020 până la 22.01.2021, conform sentinţei penale nr. 65/22.01.2021 pronunţată de Judecătoria Braşov. În baza art.274 alin.1 C.pr.pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 400 lei în cursul urmăririi penale). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii pentru inculpat ?i procuror. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 13.01.2022.
Hotarare 5/2022 din 13.01.2022Amana deliberarea, pronuntarea şi redactarea la data de 13.01.2022. Pronuntata in sedinta publica azi 25.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2021Pentru a se comunica relatiile solicitate.
Incheiere de sedinta din 28.10.2021Pentru a se depune relatiile solicitate.
Incheiere de sedinta din 08.09.2021pentru a se atasa relatiile solicitate
Incheiere de sedinta din 23.06.2021lipsa de aparare
Incheiere de sedinta din 09.06.2021preschimbare termen
Rezolutie din 08.06.2021Stabileşte termen de judecată pentru data de 12.05.2021, in Camera de consiliu, fără citarea părţilor.
Rezolutie din 12.05.2021lipsa inculpat
Incheiere de sedinta din 06.04.2021lipsa inculpat, pentru a fi citat cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 23.02.2021Impartirea dosarelor de la completul C3 ce a fost desfiintat in urma pesionarii doamnei judecator Stefan Vieru Marinela
Incheiere de sedinta din 27.01.2021Preschimbă termenul de judecată acordat la data de 13.01.2021, pentru data de 27.01.2021, în vederea redistribuirii dosarelor de la completul C3, urmare pensionării doamnei judecător Ştefan Vieru Marinela, pentru când părţile vor fi citate cu menţiunea de a nu se prezenta în instanţă.
Incheiere de sedinta din 13.01.2021termen preschimbat
Incheiere de sedinta din 21.12.2020