Dosar 1503/83/2019* din 17.08.2020

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1503/83/2019*
Data dosar:
17.08.2020
Instanta:
Tribunalul Satu Mare
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.03.2021 la ora 14:00

    Complet: C11fond-CA
  • Admis fond în parte

    Admite în parte acţiunea de contencios administrativ formulată de reclamanţi . şi în consecinţă: Obligă pârâta să stabilească salariul de bază al reclamanţilor începând cu data de 21.12.2016, iar al reclamantei B** I**** începând cu data de 01.07.2017, la nivelul maxim cu cel pentru funcţii similare aflat în plată la datele respective la nivelul Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului şi să plătească reclamanţilor drepturile băneşti reprezentând diferenţa dintre salariile astfel stabilite şi salariile efectiv achitate, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă până la data plăţii efective. Respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea adresei nr. 6179/19.06.2019 emisă de pârâta APM Satu Mare . Obligă pârâta să plătească reclamantelor suma de 9944 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând 9500 lei, onorariu avocaţial şi 444 lei, cheltuieli de transport.

    Hotarare 155/2021 din 31.03.2021
  • Sedinta din data de 24.03.2021 la ora 11:00

    Complet: C11fond-CA
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 31.03.2021, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, potrivit disp. art. 396 alin. 2 Cod proc. civ.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2021
  • Sedinta din data de 10.02.2021 la ora 11:00

    Complet: C11fond-CA
  • Amână cauza

    în vederea emiterii unei adrese la APM Neamţ.

    Incheiere de sedinta din 10.02.2021
  • Sedinta din data de 23.12.2020 la ora 11:00

    Complet: C11fond-CA
  • Repus pe rol

    Deliberând, instanţa constată că se impune suplimentarea probatoriului, motiv pentru care repune cauza pe rol şi stabileşte termen de judecată la data de 10.02.2021, sala 13, ora 11:00, cu citarea părţilor, termen pentru care se va emite adresă la Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj să învedereze instanţei natura drepturilor salariale recunoscute prin Sc.nr.2614/16.12.2019 şi Sc.nr.808/05.04.2019 şi să înainteze hotărârile judecătoreşti respective. Totodată, se va emite adresă la Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj să învedereze instanţei natura drepturilor salariale recunoscute prin Sc.nr.817/2019 a Tribunalului Gorj definitivă prin Decizia CA Craiova şi să înainteze hotărârile judecătoreşti respective.

    Incheiere de sedinta din 23.12.2020
  • Sedinta din data de 09.12.2020 la ora 11:10

    Complet: C11fond-CA
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 23.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor conform art.396 alin.2 C.proc.civilă.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2020
  • Sedinta din data de 18.11.2020 la ora 11:10

    Complet: C11fond-CA
  • Termen preschimbat

    Termen preschimbat.

  • Sedinta din data de 16.11.2020 la ora 11:00

    Complet: C11fond-CA
  • Amână cauza

    Preschimbă termenul din 18.11.2020 la data de 09.12.2020, sala 13, ora 11:10.

    Incheiere de sedinta din 16.11.2020
  • Sedinta din data de 14.10.2020 la ora 11:00

    Complet: C11fond-CA
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 18.11.2020, sala 13, ora 11:10, pentru emitere adrese la pârâtă şi la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

    Incheiere de sedinta din 14.10.2020
  • Sedinta din data de 02.09.2020 la ora 10:00

    Complet: C8fond-CA
  • Amână cauza

    Admite declaraţia de abţinere.

    Incheiere abtinere din 02.09.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD